Ce-ar mai fi de zis, pe 1 ianuarie 2010 la ora 4:43 (5:43 pentru voi)?
Eu as zice ca… mai nimic.
Va doresc un an nou.
Cu drag, Fluture.
Yo, motherfu
January 1st, 2010Nu mai pot!!!
December 16th, 2009De cand l-am votat, nu-l mai inghit pe Basescu asta 
Asa, si ii mai dau si un edit, dupa ce ca are numai un rand
Manelele e o forma de arta
December 15th, 2009Da, stiu de titlul, multumesc pentru corectare
Ieri ma pune Lulu sa-i pun melodia “Tutti Frutti” din Gadjo Dilo. Misto film. Presupun ca stiti cine canta asta in film, da? Nu? Va spun eu: Adrian Simionescu, alias Adrian Minune. Da, ce va mirati asa. E foarte frumoasa scena aia cu Rona Hartner, Romain Duris si taraful canta in carciuma.
Si dupa ce am ascultat tutti frutti, am inceput sa caut la “related video”. Am vazut imagini cu Adrian Minune de la Miss Piranda 1991, pe la inceputurile lui. Am vazut videoclipuri cu “ploaie de bani”, in care invitatii la nunta arunca cu zeci de mii de euro (da, da, zeci de mii) pe capul si fata cantaretului de manele. Iar la fiecare bancnota aruncata cantaretul zice numele celui/celei pentru care se face dedicatia. Sa vedeti acolo viteza de aruncare a bancnotelor…
Dupa care, am ajuns, nu-stiu-cum, la Florin Salam. Si el plin de bani, a aruncat un nene o punga de un leu cu hartii de 500.000 lei, fix deasupra capului lui. Nu stiu daca voi va dati seama cati bani au facut oamenii astia, mai ales Minune care canta de 20 ani. Dealtfel, nu mai stiu daca am zis si eu pe aici sau doar am vrut sa zic, manelistii au fost toti prin turnee in strainatate, invitati la nunti si botezuri. Imi amintesc de botezul unui mare mafiot (o sa aflati despre el, ca vad ca tocmai a inceput sa re-frecventeze Romania) la hotelul George V (renumitul “palace parisien”) unde a cantat chiar Adrian. Si tocmai ce citesc in Cancan ca a cantat si la ziua mafiotului, la Sinaia.
Sa ne intelegem, Banica jr. ia 15 – 20.000 EUR la o cantare in Bucuresti. Va las pe voi sa estimati cam cat ia Minune pentru o cantare la Paris (cazare, masa etc).
Revin insa la subect. Am vazut niste filmulete cu Salam la Los Angeles, cum statea intr-o casa pe malul apei si avea si un yacht la ponton. Dupa care, vad “Salam Revelion 2009 Chicago”. Si aici am picat pe spate. Deci sunt romani plecati din tara, care locuiesc la Chicago si imprejurimi, care presupun ca muncesc pe acolo (ca daca esti doar la furat, nu ai nevoie de cineva sa-ti semneze fisa de concediu) si care, din castigurile lor, platesc onorariile unei cantari de-a lui Salam (si trupa)! WTF?? Cine sunt acestia? Cum pot ei sa stea atat de departe de Romania lor draga?
Daca poate sa-mi explice si mie cineva cum sta treaba, ii multumesc anticipat.
PS. In Italia si Spania mai inteleg, sunt romanasi la furat cu duiumul, se organizeaza concerte unde toti se bulucesc sa dea 50 EUR sa-si vada idolii, dar in SUA?
Sfat fluturesc
December 14th, 2009Feriti-va de avocatii care va suna si se prezinta “avocat Marian”. Sau “avocat Nicu”. Si, in general, toti avocatii care se prezinta doar cu titulatura si prenumele.
Sunt ori foarte prosti, ori foarte smecheri, dar smecheri in sensul ca nu vei putea face absolut nimic cu persoana pe care ei o reprezinta. Desi ati cazut la pace, v-ati inteles omeneste, pe chestii relativ simple si chiar fara prea mare miza, avocatul Marian va strica absolut totul. Pentru ca smecheria lui e mult deasupra puterii de intelegere a muritorilor care suntem si care ii platim onorarii. El trebuie sa faca totul atat de intortocheat – pentru a da impresia de inteligenta de MENSA (dementa) – incat nu ai nici o sansa sa inchei vreo treaba/afacere cu clientul avocatului Marian.
Vecinii, prietenii
December 12th, 2009Asa, tam-nesam, intr-o zi ploioasa, ii ziceam lui Lulu ca, pana la urma, nu-mi plac vecinii nostri. Nu aia in varsta, aia imi plac, ci astia de care va spuneam ca am reusit sa ne salutam si sa facem cunostinta abia dupa un an de cand ne-am mutat aici. Initial mi s-au parut draguti, in fine, amabili, afabili, ce sa mai, politicosi. “Bonjour, bonjour, ça va, ça va…”
Insa. Normal ca e si un “insa”, ca doar nu voiati sa se opreasca postul cu “Bonjour…”
Vecinii astia au pe la 45 ani. Instariti, tatal si fiul cel mare joaca golf in fiecare sambata si cred ca si in fiecare zi frumoasa de vara. Au 4 sau 5 copii, dar cred ca nu sunt toti din acelasi tata si mama. Dar nu asta importa. Trei dintre ei au in jur de 18 ani. Si aici vine beleaua.
Gunoiul se strange o data pe saptamana. Cum noi punem tomberoanele unul langa altul – ca sa la fie mai usor gunoierilor, sa nu opreasca masina de 2 ori – normal ca vad de cele mai multe ori ca tomberonul lor e plin de nu se poate inchide. Intr-o zi chiar am observat ca femeia lor de serviciu a pus niste gunoi la noi in tomberon! In fine, cred ca a fost dupa o petrecere.
Ce ma zgândare pe mine e faptul ca oamenii astia, cu copii care sigur invata pe la scoala cum e cu ecologia si cu trierea deseurilor, arunca totul de-a valma. OK, in Franta (inca) nu e ca in Belgia sa ai 3 saci diferiti si sa se colecteze deseurile separat. Dar exista in fiecare cartier tomberoane unde poti arunca hartii, plastice si sticle. E adevarat, trebuie sa le triezi din casa, sa le pui in masina si sa le arunci la tomberoane.
In aceste conditii, mi-am dat seama ca nu pot fi prieten cu astfel de oameni (asta in cazul in care si ei ar vrea sa fie prieteni cu mine). Indiferent de celelalte calitati pe care sunt sigur ca le au, defectul asta mi se pare major. Si un obstacol de netrecut pentru o eventuala prietenie.
Dar aici intervine o alta problema. Sunt sigur ca printre prietenii mei actuali sunt si din acestia (desi nu am cunostinta in acest moment). Care nu triaza si arunca totul la gunoi. Cu toate astea, nu m-am gandit ca asta ar fi motiv sa stric prietenia.
Concluzia: relatiile dintre oameni tin numai de un fir… subtire, subtire. Se fac si se desfac din motive care ne scapa. Aplicam dubla masura ori de cate ori ne aranjeaza. Zicem ca avem principii dar, in realitate, nu avem. Ipocrizia e singurul principiu pe care-l respectam cu sfintenie. (Iar ipocrizie? Bai, Fluture, iar?) De fapt, cred ca umanitatea e toata cladita pe ipocrizie. De aceea va pieri asa cum s-a nascut. Amin.
Pentru duminica
November 20th, 2009Stiu ca v-ati plictisit, ca aveti altceva de facut pentru duminica. Nu va indemn sa mergeti la vot, insa daca tot va duceti, decat sa alegeti iar “raul cel mai mic”, poate puneti stampila pe Remus Cernea. Nu-l cunosc, nu rezonez cu el la toate corzile (am citit putin site-ul lui), dar macar e “altceva”. Sigur, nu are sanse, dar decat sa pui stampila pe un Basescu, Geoana, Crin Antonescu sau Oprescu, mai bine iti faci un bine tie. Respira si alt aer…
Cetateanul Lambada
November 19th, 2009Nu stiu voi, dar eu ma gandeam chiar in momentul asta cat de inapoiati puteam fi noi in 1989 daca asteptam cu nerabdare emisiunea de varietati de la televiziunea bulgara de duminica, pentru a vedea videoclipul cu Lambada, ca sa mai invatam si noi niste pasi, ca seara mergeam la discoteca?
Cateodata nu-mi vine sa cred in ce negura timpurilor am trait. E incredibil cum unii dintre noi au putut ramane normali…
Eu cred ca
November 17th, 2009Nu intereseaza pe nimeni ce cred eu.
Drept pentru care, ma duc sa mananc o supa.
Ce pacat ca nu mai am cont de Twitter, puteam spune mult mai multe inutilitati decat aici. In fine, nu le poti avea pe toate in viata.
Doamnelor, ca sa stiti
November 12th, 2009Cred ca am sa fac o serie de posturi legate de meseria de la postul anterior. Desi, asta mi se pare si mai trist ca precedentul.
Ieri pe la 1 noaptea, ma uitam la un documentar filmat in Tahiti, despre perle si perlicultura. In rezumat, era vorba de niste oameni care cresteau stridii pentru perle. Si oamenii aia vorbeau cu mare mandrie (si astia, da!) despre cum grefeaza ei perlele si cum trebuie sa astepte 18 luni fara sa stie daca o sa iasa o perla buna sau nu. Si ca pentru 100 de stridii grefate ies cam 50 de perle vandabile, din care doar 1 este cu adevarat exceptionala.
Mai pe larg, se cresc stridii cateva luni, dupa aceea se desfac putin, atat cat niste maini agere si mandre (sic!) sa le poata introduce o biluta si un nu-stiu-ce micro-organism care sa ajute la crearea acelei nacre (aragonit, calcite, CaCO3) in jurul bilei. Se inchid apoi la loc, se pun stridiile in niste plase, stranse bine sa nu evadeze si stau astfel imobile 18 luni. Dupa aceea, se recolteaza, se duc iar la specialistul in grefa, el extrage perla, iar daca a fost de calitate, ii baga alta biluta, alta grefa si, pluf, inapoi la puscarie 18 luni. S.a.m.d. de vreo 3 ori. Daca perla nu e buna, stridia se arunca. Normal, ca doar nu o duci la azil si sa ai cheltuieli inutile.
O grefista din asta, era foarte mandra ca putea face meseria asta, pentru ca stie ca multe femei in lume se bucura la bijuterii etc si bla bla. Si mai e mandra ca e o meserie frumoasa si poate ajuta economia din Tahiti. Sincer, eu cred ca si prostitutia legalizata poate ajuta economia unei tari. Tot grefista povestea cum stridiile sunt delicate, pentru ca sunt organisme vii si – ca o comparatie de maini dibace – atunci cand le faci o grefa stridiilor e ca “un medic care trebuie sa introduca in burta unui pacient o minge de fotbal”. Fain, nu?
Care e problema mea? Pai, uite, problema mea e ca stridiile sunt niste organisme vii, deci niste animale. Hm, auzisem asta si despre oameni, ca si ei ar fi niste animale. In fine, deci si stridiile si oamenii sunt organisme vii.
Fluture, treci la subiect, manca-ti-as! Pai, cum sa va spun, oamenii astia exploateaza, violeaza si tin in puscarie niste organisme vii, doar pentru a obtine niste perle, pentru ca sunt misto si le place la femei. Si mai sunt si mandri ca pot face asa ceva, pentru oameni.
La fel ma gandeam vara asta, in concediu, cand am vazut manejul ala de ponei. Animalutele astea stateau 8 ore pe zi la cheremul unor oameni, care veneau si ii calareau (de cele mai multe ori in cerc) iar la final le dadeau bani unor proprietari, care, ei, erau mandri de meseria lor si isi iubeau poneii. Extrapolati voi la alte animale…
Asa, si? Si, nimic, trageti voi concluzia. Din punctul meu de vedere, umanitatea merge direct spre un zid. Pe care, din pacate, nu va reusi sa-l sparga.
Si cum zicea domnul Claude Levi-Strauss, fie-i tarana usoara, “Lumea a inceput fara oameni si se va termina la fel”.
Meseria mea e ipocrizia
November 1st, 2009Ieri am vazut putin dintr-un reportaj despre foste vedete p0rno (din Franta), care duc acum o viata normala. In fine, zic si ei. Aproape ca imi venea sa plang, cand una din ele spunea ca nu-si poate gasi sufletul pereche, pentru ca mereu se ajunge la discutia “si cand o sa avem copii, ce o sa le spunem, ca mama a fost regina porno?”. Ha, trebuia sa te gandesti un pic inainte de a pune fundu’ la bataie, nu?
Dupa ce mi-am sters lacrima din coltul ochiului, am tresarit cand respectivii (erau 2 femei si un barbat) vorbeau de meseria lor. Da, dragilor, actor de filme p0rno e o meserie ca oricare alta. Adeca, asa vrea ei sa zica. Sa fie recunoscuti. Nu, n-am fost niste perversi/cu-probleme-in-copilarie/bolnavi/devianti/depresivi/etc carora ne-a placut sa ne-o tragem cu mii de parteneri, in toate felurile si pozitiile. Nu, noi am fost actori, am facut arta. O meserie onorabila, ca oricare alta. O meserie de care poti fi mandru, pentru ca ai facut-o cu daruire si profesionalism.
Si de aici m-a pleznit greata.
Domnul artist-scula-mare, vedeta anilor ‘75-’80, astazi cu o familie frumoasa, cu o sotie iubitoare si mandra de meseria sotului si cu o fata de 15 ani, a asteptat ca fiica ei sa fie informata de “povestile de dragoste” ale tatalui de la colegii de scoala. Misto, nu? Dupa care fata a avut nevoie de ceva consiliere psihologica. Adica, esti mandru de meseria ta, o spui sa te auda milioane de telespectatori cu emotia si compasiunea in gât, dar nu ai avut curaj sa-i spui propriei fiice? Aici am dat prima salva de voma.
Doamna artista-gaura-mare, cu o fetita de 5 ani, zambeste la camera, e si ea mandra de meseria ei, insa la intrebarea – impertinenta, dar, vai, cat de bine pusa – “si daca fiica o sa doreasca sa imbratiseze aceeasi cariera…?”, doamna scoate un zambet de film p0rno si zice “A, nu, n-o voi lasa”. Serios? Pai nu ziceai acum 30 de secunde ca e o meserie si ca esti cumva mandra de ea? A doua salva de vo…
Dar, stati, ce atata scuipati pe meseria si actorii de filme “pentru adulti”? Ce ziceti de toti ceilalti – o mare majoritate, care nu primeste bani cand si-o trage cu partenerii – care sunt mandri de meseria lor, vorbesc cu emfaza pe la conferinte, comitii si chermeze, dar ii imping pe copiii lor sa aleaga alte meserii? “Sunt mandru ca sunt miner, dar imi iau mancare de la gura si ma sterg cu frunze, si ii cumpar si mobil, numa’ sa se duca la Bucuresti sa faca o scoala si o meserie adevarata“.
Ce voiam sa zic? Ca suntem niste ipocriti, de la A la Z. Ca in discutii, in public suntem cocosi, iar intre cei 4 pereti ai sufletului nostru suntem niste depresivi. Noroc ca nu se moare din asta. Sau ghinion.
Astazi sunt pe modul “suparat, suparat sunt…”. Da, pentru ca am o problema cu dizainarii de wc-uri. Cum e posibil ca in era nanotehnologiilor sa nu poti sa faci un wc adaptat pentru barbatii care se aseaza? In fine, e un subiect interesant, dar vorbim despre el numai daca va intereseaza si pe voi.