Joi am fost invitati la o familie de iranieni, stabiliti de multi ani in Franta. Oameni foarte cultivati. M-au mai luminat un pic si despre politica Iranului, despre manipularile lui Ahmadinejad, despre faptul ca doar da din gura in ce priveste arma nucleara, evreii etc. Adica, ii cam place sa se auda vorbind, sa-si vada numele prin ziare, dar, in realitate, nimeni nu prea il baga in seama. Nici macar el nu prea se ia in serios.
Impreuna cu o familie de alsacieni:-), plecand de la filmele lui Pasolini – care mie nu mi-au placut – au ajuns sa discute de relatia dintre Rimbaud si Verlaine. Bineinteles ca eu eram total pe dinafara, nu numai ca n-am citit nici un poem scris de ei, dar ignoram si faptul ca au fost homosexuali. Ignoram si faptul ca Verlaine era casatorit si cu copii si ca facea dragoste cu Rimbaud in camera alaturata sotiei si copilului. Unde vreau sa ajung: este incredibil cat de mult inseamna pentru noi, oamenii, IMAGINEA. Afland cat de porc era Verlaine cu nevasta-sa, nu-mi (mai) vine sa citesc nimic de el. Putea fi genial – mi-au spus ca geniul poeziei lui a fost alimentat tocmai de aceasta relatie « fuzionala » cu Rimbaud – dar pentru mine, crescut in spirit iudeo-crestin, aproape ca mi se pare inutila opera lui. Ca si cum, vai, daca nu ai si o conduita exemplara, asta te face mai putin geniu. Bineinteles, daca esti un geniu si vii si devreme acasa, iti voi pune cartile sub perna. Stiu ca este fals, dar nu e vina mea, e vina educatiei pe care am primit-o, si nu ma refer numai la cea de acasa, ci si la educatia societatii in care am trait. Subiectivismul este cuvantul de ordine iar toata viata – cel putin a mea – este o lupta cu acesta.
Iranianul mi-a imprumutat o carte: « Traité de athéologie » de Michel Onfray. Autorul, un filozof contemporan francez, incearca sa puna bazele unei noi stiinte, ateologia. Adica, ati inteles cu totii, cum ar trebui sa se comporte un bun ateu. Cam ce carti trebuie sa citeasca, de unde sa inceapa si cum sa evolueze. Bineinteles, autorul este foarte informat, cultivat si argumentat, asa cum ii sta bine unui ateu adevarat. Am ajuns pe la jumatatea cartii – desi, avand in vedere educatia despre care vorbeam mai sus, ar fi trebuit sa arunc cartea cat colo, sa-mi scuip in san si sa strig « Vade retro satana! »:-) – cand, deschid televizorul si ce vad? O emisiune la care era invitat si autorul cartii. L-am prins chiar cand se « certa » cu Jacques Attali. Mi s-a parut mai putin important de ce se certau, cat atitudinea lui Onfray. Adica, tipul era foarte enervant. Nu-l lasa pe celalalt sa vorbeasca, raspundea in doi peri, voia sa-si etaleze imensele cunostinte si, pana la urma, in 5 minute de emisiune am cam auzit tot ce spunea si in cartea pe care tocmai o citeam. Marota lui era un anume preot, care prin secolul XVI, a scris o carte in care refuta Biblia. Si ala era inceputul ateismului adevarat. Era un fel de Geneza ateismului modern. Impresia mea – de dupa ce l-am vazut la TV – a fost ca omul incerca sa epateze. Ca a descoperit si el doi autori mai necunoscuti – si mai ales, nepromovati din cauza puternicei influente bisericesti a vremurilor – si acum i-a scos la iveala ca sa ne dea cu tifla. Repet, cartea lui mi se pare interesanta, documentata si argumentata. Nu este o carte care te convinge sa devii ateu inca de la pagina 34, dar sunt idei si explicatii interesante, mai ales in ce priveste laicitatea declarata a unor tari si influenta inca omniprezenta a educatiei iudeo-crestine in punctele cheie ale societatii: justitie, economie, sanatate, etica medicala si nu numai. Insa, vazand atitudinea autorului la televiziune, parca nu-l mai citesc la fel. Parca nu mai sunt la fel de « deschis » cand ii citesc argumentele. Daca la inceput nu mi se parea ca vrea sa dovedeasca ceva, acum mi se pare inversunat. Si, mai ales, mi se pare cam arogant. Si asta ma face sa-l citesc altfel.
Si, mergand pe firul logic, m-am gandit la multi autori/artisti/vedete tv/oameni politici si la IMAGINEA pe care ne-o da mass-media despre ei. Bineinteles ca fara mass-media unii – care au ceva de spus – pot ramane necunoscuti pe vecie. Dar, in acelasi timp, mi se pare pernicios si fenomenul invers. Si, din ce in ce mai greu pentru mine, « consumator », sa-mi fac o idee obiectiva despre X sau Y. De aici pana la manipularea maselor nu mai este decat un mic pas. De fapt, in manipulare cred ca e si o mare doza de auto-manipulare. Voi ce parere aveti?
Brrr, asa mult am scris?:-)