Archive for the ‘Politica’ Category

Am gasit un lucru care imi place la politicienii romani!

Friday, January 15th, 2010

Ma refer la astia de sus, presedinte, ministri etc.

Bai, frate, alaltaieri cand l-am auzit pe Sarkozy cu “Haiti, poporul nostru prieten” si cum o sa le dea el bani si cum o sa se duca el la fata locului… Si cum tot ieri am auzit ca ministrul de interne care ii expulza pe capete pe aceiasi haitieni – tara francofona care, prin votul ei acum vreo 50 ani, a permis ca franceza sa ramana limba oficiala a Organizatiei Internationale a Muncii – deviez, dar va zic, ca ministrul asta a dat un comunicat cum ca opreste expulzarile (normal, aeroportul din Haiti e cam distrus). Si cum i s-a parut comunicatul prea sec, a mai dat unul si a zis ca o sa faciliteze reintregirea familiala in cazul haitienilor.

Si, coliva de pe tort, astazi ministrul de externe i-a primit personal la aeroport pe cei 53 de haitieni care au venit in Franta pentru ca nu mai au unde sa locuiasca in Haiti.

Ce ziceam? Ca politicienii francezi, in frunte cu baselu’ lor, au asa darul de a-ti provoca greata cand se duc peste tot. Au murit 4 oameni intr-un accident de masina, zbang se duce un ministru acolo. A luat foc o casa in orasul cutare, zbang se duce primarul si prefectul locului pe acolo, sa “sustina” sinistratii.

Si ca la faza asta – dar numai la faza asta – ii prefer pe indiferentii nostri.

Pe de alta parte, cand vezi cum se implica autoritatile franceze cand au pe unul de-al lor in alta tara si e in puscarie sau are o problema cu tara respectiva, aïe, parca ai vrea si tu sa fii francez.

Lulu imi spunea de românca aia prinsa in Venezuela sau Columbia, nici nu are importanta, care are un copil de 2 luni. Nu am vazut nici o reactie a autoritatilor din Romania. Bineinteles, mama poate fi vinovata, dar e vorba de un copil de 2 luni care sta inchis intr-un penitenciar. Si nu cred ca aia au acolo amenajari speciale pentru mamele cu copii. In fine, eu singurul lucru pe care l-am vazut prin presa romana a fost in Libertatea (parca) in care se vorbea de “ochii ei l-au fermecat pe presedintele peruan”…

Si daca tot le-am amestecat pe toate in postul de mai sus, voiam sa va mai spun ca am aflat ca Haiti a fost prima tara de sclavi care a obtinut independenta (cel putin in America). In 1804 i-au batut pe vreo 40.000 de francezi trimisi de Napoleon. Ce m-a frapat la chestia asta e ca infirma cumva credinta mea ca o revolutie adevarata – si obtinerea independentei in 1804 cred ca era chiar o vointa populara masiva – duce la schimbari radicale in bine intr-o societate. Si o face sa prospere. Exemplele sunt multiple. Ei bine, in Haiti nu, e cea mai saraca tara din America si din lume. Trist, deci nici o revolutie adevarata nu aduce fericirea.

Nu mai pot!!!

Wednesday, December 16th, 2009

De cand l-am votat, nu-l mai inghit pe Basescu asta :-)

Asa, si ii mai dau si un edit, dupa ce ca are numai un rand :-)

Pentru duminica

Friday, November 20th, 2009

Stiu ca v-ati plictisit, ca aveti altceva de facut pentru duminica. Nu va indemn sa mergeti la vot, insa daca tot va duceti, decat sa alegeti iar “raul cel mai mic”, poate puneti stampila pe Remus Cernea. Nu-l cunosc, nu rezonez cu el la toate corzile (am citit putin site-ul lui), dar macar e “altceva”. Sigur, nu are sanse, dar decat sa pui stampila pe un Basescu, Geoana, Crin Antonescu sau Oprescu, mai bine iti faci un bine tie. Respira si alt aer…

Nobelama

Friday, October 9th, 2009

Daca vreodata voi castiga premiul Nobel (ma gandeam la cel de chimie, ca si asa nu ma pricep), voi refuza sa-l iau. In ultimii 10 ani a fost atat de politizat incat imi vine sa vomit. Bine, de fapt, daca ne uitam pe lista, e politizat cam de multa vreme. De exemplu, Jimmy Carter. De exemplu Menahem Begin sau Shimon Peres.

Nu sunt contra lui Obama – imi este cumva indiferent – insa e presedinte de numai cateva luni. Nu-mi amintesc chestii notabile realizate de el, pana acum. In conditiile astea, cred ca pentru premiul Nobel pentru pace se mai putea astepta.

Imi este greu sa-l pun pe Obama langa Rigoberta Menchu, de exemplu. Sau langa Mohammad Yunus, ca tot e o criza financiara fara precedent, declansata chiar de americani. Obama nu face decat sa vorbeasca, sa stranga maini si, din cand in cand, sa mai dea niste bani la organizatii mondiale. Desi pe la ONU sunt restantieri cu cateva miliarde bune.

Nu stiu care e sentimentul vostru, dar incep sa fiu scarbit din ce in ce mai mult si de geopolitica. Si imi tot vine in minte expresia aceea (din pacate nu mi-o amintesc exact si nici autorul):

“Razboiul inseamna niste necunoscuti care se ucid intre ei, pentru ca niste cunoscuti nu se pot intelege intre ei”

De toate pentru tonti

Sunday, September 27th, 2009

Si vai. Si cum. Si aoleu. Pai noi. Avem. Putem. Vrem. Vom avea. Propunem. Cine, io? Pai, io… Da, domne, se face.

Acum o luna am pufnit in ras cand auzeam ca Romania se “bate” pentru un post de comisar european. Dupa aceea am vazut ca oamenii chiar erau seriosi si chiar si presedintele a zis ceva de “prioritatea” asta. De fapt, stiti cum e in Romania, despre lucrurile penibile se vorbeste cu seriozitate si viceversa.

Cum poti sa ai curajul sa ceri postul de comisar european pe AGRICULTURA, cand tu nu esti in stare sa produci legume si fructe pentru piata interna? Cum poti sa vrei sa conduci agricultura europeana cand in 20 ani n-ai facut decat sa o aduci la faliment pe a ta? Ei bine, raspunsul il stiti si singuri: romanul n-are frica de ridicol. Asta e calitatea lui principala. Si principiala, daca vreti.

Am fost iar in Romania. De data asta cu Lulu. Care, ciudat, imi spunea ca s-a simtit bine, ca a simtit o apartenenta. Bineinteles, a precizat ea, daca n-ar fi toate celelalte inconveniente. Eu insa cred ca ea a simtit asa mai ales legat de familie. Pentru ca am fost la un eveniment familial, pentru ca am petrecut timp cu ai nostri. Dar cel mai ciudat mi se pare ca eu am avut iar sentimentul ca nimic nu ma mai leaga de Romania (cu exceptia familiei). Ca nu poate exista nici un eveniment declansator care sa ma faca sa zic “hai inapoi”. Este adevarat ca eu cand vin in Romania vin pentru lucruri mai putin placute. Si ma intalnesc cu personaje de care imi e o lehamite absoluta. Si cu curva Justitia. Care e scumpa si urata si mai are si boli. Cââââhhh.

Dar ce mi s-a parut mai grav e ca prieteni de-ai nostri au inceput sa fie blazati si chiar “negationisti”. In sensul ca “bai, stiu/vad ca e naspa, dar pana la urma sunt si lucruri bune”. Sau “stiu ca va fi greu sa-mi cresc copilul intr-o societate bolnava, dar momentan nu avem, deci…”. In nici un caz nu incerc sa-i condam sau sa le fac morala, insa mi se pare trist (din punctul meu de vedere egoist, se intelege). Pentru ca, sa te adaptezi la o societate bolnava sperand ca “ramanand in ea o vei insanatosi din interior” mi se pare imbolnavire sigura. Sau, si mai grav, sa crezi ca tu vei ramane sanatos chiar daca ecarisajul de langa casa ta continua sa polueze.

M-am uitat putin si la TV. Si as vrea sa va pun cateva intrebari, voi celor ramasi acolo.

1. Cum apreciati emisiunile TV romanesti (per total), mai bune sau mai proaste decat acum 10 ani?

2. Credeti ca emisiunile de la TV romanesti reflecta starea deplorabila a societatii sau pur si simplu ele sunt in decalaj cu societatea (in sensul ca societatea e spre bine dar producatorii acestor emisiuni sunt mai trash)?

A treia intrebare nu are legatura cu televiziunea.

3. Care sunt schimbarile pozitive majore pe care le-ati observat in ultimii 2 ani? Pentru societate in ansamblu, dar care sa va afecteze in bine si pe voi?

11 septembrie 2001

Friday, September 11th, 2009

Stiu, astazi e ziua posturilor despre evenimentele din 2001, cu teoriile conspiratiei, cu responsabilii atentatelor, cu Alcaida si Binladen.

Dar…

Pe 11 septembrie 2001 eram la birou cand s-a intamplat. In cinismul meu “corporatist”, mi-am vazut de treaba, chiar daca lumea era avida de orice informatie si multe site-uri Internet au crapat in acele momente.

Nici mai tarziu, in zilele si anii urmatori, nu am fost interesat de evenimentele de atunci, nu am vizionat documentare si filme despre asta. Bineinteles ca am mai vazut prin ziare si pe la tv tot felul de imagini si descrieri, dar nu am vazut nimic cap-coada. Mi-am dat si eu cu parerea pe la diverse aniversari si chermeze unde se aborda subiectul, ca orice alt comesean.

Aseara, din intamplare, am ajuns pe un post care difuza un documentar-fictiune despre acele evenimente, comentate de unii supravietuitori. Documentarul m-a prins pentru ca vorbea de ceea ce s-a intamplat in interiorul celor 2 turnuri. In unele momente mi-au dat lacrimile. Pentru ca, dincolo de toate teoriile, acolo era vorba de oameni. Despre oameni care puteau supravietui si totusi au murit. Despre lasitate si instinct de supravietuire. Despre oameni care n-aveau nici o vina. Despre oameni care avea familii si copii.

Departe de a fi un americanofil, cred ca un eveniment de genul acesta poate zgudui o natie intreaga pentru multi multi ani. Si o poate destabiliza pe termen lung, daca nu se afla adevarul cu privire la ce si de ce s-a intamplat atunci.

Stiu, n-am scris mare lucru, nu vreau sa povestesc diferitele cazuri vazute si care m-a impresionat cel mai tare. Insa ma gandeam ca poate unii dintre voi – ca si mine – nu s-au gandit niciodata sa vada lucrurile astea din alta perspectiva decat cea a “terorismului”.

Inapoi acasa

Saturday, August 8th, 2009

Citesc presa. Uiiuiuii… E din ce in ce mai groasa.

Ati auzit ca Base vrea ca urmatoarea transa de la FMI sa intre la buget. Anuntati-va parintii sau bunicii ca prin octombrie, da, anul asta, s-ar putea sa ramana fara pensie. Si sa coboare furcile din pod – sau boxa, daca locuiesc la oras – ca ne pregatim de razmerita. In fine, voi va pregatiti, daca vreti sa mai luati pensie vreodata.

Cati Andronescu este exact imaginea invatamantului romanesc. Cititi articolul din HotNews si azi nu mai aveti nevoie de doza de halucinogene. Deci stiau ce se petrece la Spiru Haret, stiu si acum ca nu e in regula, dar le dau 3 ani sa intre in legalitate? Deci, cu alte cuvinte, tu, cititorule, iti deschizi facultate/firma/kebab si noi te lasam minimum 3 ani ca sa intri in legalitate. Adica sa obtii avize, autorizatii etc. De aia merge bine antreprenoriatul in Romania, pentru ca avem oameni cu viziune. Sa ne traiasca.

Cititi articolul lui Cartarescu din Evenimentul Zilei de vineri, 7 august 2009. Nu e obligatoriu, nu va dau extemporal din el. Insa…

Ce? Sa dau si link-uri? Lenea mare, asa-i? Bai, pentru cultura trebui sa transpirati un pic. Ctrl + T, www.google.ro si dupa aia va descurcati voi. Mura-n gura. Un popor de asistati, asta suntem.

In momentul asta ascult Wyclef Jean in duet cu Destiny’s Child. Am ascultat un duet – stiu, acum nu se mai zice asa, e ceva cu ficiur(ing) – cu Eric Clapton si pe youtube a aparut asta la rilaited. Stiu ca nu va intereseaza, dar mai devreme am ascultat B.B. King. Pentru ca pot. Pentru ca vreau. De aia.

A, cica a murit o doamna, Tatiana Stepa. Bun, eu acum am auzit de ea, desi cenaclul Flacara s-a terminat la inceputul lui ‘90. Se pare ca era o buna cantareata folk. Posibil. Insa ce cauta corpul ei la Ateneu? Cine a dat autorizatia? Sa inteleg ca Adrian Paunescu zis si Porcul are atat de multa influenta? Si daca tot am amintit de Porc, sa inteleg ca daca doamna aceasta a ajuns la Ateneu, el va avea parte de funeralii nationale, cu salve de artilerie si onoruri militare? Hai ca ne meritam, ca sa o mai dam la intors.

Va intereseaza pe unde am mai fost dupa Deauville? Atunci vreau o tona de comentarii. Nu comentezi, nu povestesc. Hai ca nu ne-am mai jucat de mult de-a santajul.

Ce bine e acasa!

PS. Ce, ma, te deranjeaza chiar asa ca am facut 2 update-uri la post? Dezaboneaza-te, ca nu te tin cu forta :-p

Becool

Thursday, July 2nd, 2009

Be cool, statul e format tot din romani get-beget.

Stiti bancul ala ieftin de pe vremea lui ceasca “de cati politisti e nevoie pentru a schimba un bec?”? Ei bine, astazi m-am gandit sa va spun o poveste despre cum a fost si este delapidat statul de romani. Si atentie, de data asta nu vorbim despre parlamentari sau ministri ci de “calfe si zidari”. Multi, frate, legiuni.

Acum multi ani, am cunoscut o fata care mi-a placut mult. Din Baia Mare, cu mic accent, mica de inaltime, cu zambetul permanent. M-am mutat repede la ea, un apartament 4 camere foarte aproape de Mall. Familie buna si avuta, cu fler si istetime, fata cumparase apartamentul cu 25.000 de dolari, chiar inainte sa inceapa nebunia cu preturile.

Mama fetei era ceva director (nu al mare) pe la nu-stiu-ce combinat, regie autonoma din Baia Mare. Mama venea in fiecare luna in Bucuresti cu situatiile la minister. Bineinteles, putea sa le trimita prin posta, nu era nevoie sa vina. Dar, mama venea, sa-si mai vada si fiica singura printre hienele de bucuresteni. A, si nu venea singura cu trenul de noapte sau cu vagonul de dormit, ci cu o masina. Dar cum sa conduca ea atatea ore, avea sofer. Si, normal ca nu putea sa se intoarca mintenas la BM, ci avea nevoie de o noapte la hotel. Si doar n-o sa doarma cu soferul in camera. Hai c-ati inteles. Toate astea pe banii, surpriza!, ai tai, ai mei, ai lui si a lu’ ala mai din spate care sta cu iPod-ul pe urechi. Recunosc, nu statea la Hilton ci la un hotel ieftin de pe la Rosetti. Acum nu stiu daca avea camera cea mai scumpa. In fine, mai putin important. Si, ca sa nu vina cu portbagajul gol, ii aducea fetei si ce putea. Apa. Da, apa de baut, baxuri de apa plata. Sa mor daca va mint. Acum, nu stiu exact care era motivul, dar am vaga impresie ca erau din fondul de protocol de la regia pentru care mama isi rupea pantofii prin Bucale. Bine, ar mai fi o explicatie, fata mamei locuia la etajul 6 si fiind si mai firava, era mai greu sa urce niste bax-uri pana la ea in apartamentul de 110 m2. Iar soferul era vanjos. Bine, dar daca era doar asta, putea sa cumpere apa de jos, de la magazin si sa i-o duca domnitei in casa.

Bai, hai sa ajung la partea interesanta, cea cu becool. (Daca e cineva care pana acum n-a inteles cati bani cheltuia o singura persoana din milionul de functionarime, o rog sa-si ia catrafusele si sa ma scuteasca) A, si va rog sa reveniti la inceputul povestii unde va spuneam ca gagica mea avea un apartament cu 4 camere, deci n-ar fi fost moarte de om sa doarma mama ei acolo. Dar, na, diurna e diurna si hotelul e hotel, nu poti sa contrazici regulile statului.

Intr-o zi, tam-nesam si pe nepregatite, becul de la WC-ul de serviciu s-a sinucis. S-a spanzurat de filament si a murit. Acum, nu era asa jenant, dar, totusi, acolo era si masina de spalat si, pana la urma, nu locuim in caverne. Bai, nene, stiti ce a facut fata? Normal ca v-ati dat seama, ca doar sunteti cititorii mei. Da, ba, a sunat-o pe mama ei care a doua zi l-a trimis in delegatie pe un electrician de la ea de la munca. Dar, saracu’ asta de electrician a venit cu trinu’, nu cu sofer. E adevarat, la cuseta, ca sa nu mai plateasca hotelul. Femeia se gandea la bugetul de stat.

Da, ati citit bine, omul a venit de la Baia Mare sa inlocuiasca un bec.

Iar de aici incolo, va las pe voi sa va imaginati cati angajati inutili sunt la stat, cate telefoane mobile plateste statul, cata benzina fura cei 50.000 de soferi angajati la stat, s.a.m.d. Asta ca sa nu mai aveti impresia ca numai aia de sus fura. E sport national cu cei mai multi membri necotizanti. Pe care, ca sa fie hotia mai tare ca realitatea, ii platim noi in fiecare luna, cu un salariu generos. Si inmultiti asta cu 1.000.000 de functionari. Stiu, va iese cu virgula, dar e purul adevar.

PS. Fata mi-a povestit toate astea cu zambetul pe buze. Recunosc ca la vremea aia m-a amuzat (eu ma gandeam numa’ la sex, ma amuza orice, totul era sa se termine in pat). Abia de curand mi-am dat seama cat de bou sunt si cum, in timp ce eu zambeam, o mana lunga si invizibila lua banii de la mine din buzunar si ii trecea la ea in buzunar. Iar eu radeam ca prostu’. La fel cum rade azi populatia la TV, in timp ce unii politicieni, analisti si gurnalisti se cearta, ironizeaza si bolborosesc. Aceeasi mana invizibila continua sa ne ia banii din buzunar, chiar si in timp ce voi cititi aceste randuri.

Mama plange, tata scuipa, eu ma râd

Sunday, June 21st, 2009

Am citit – printre lacrimi si sughituri – un text absolut sfasietor. O mama incearca sa-si apere fiul de injuriile aduse tatalui – jurnalist de renume mondial – pe un post de televiziune. Un prim-ministru absolut stupid, si-a permis sa-l faca pe acest tata iubitor “derbedeul dracului”. Bine, e impropriu spus, nu Boc l-a facut pe Ciutacu derbedeu, asa e el de cand e mic si mama lui a vrut sa-l protejeze de injuriile pe care i le aducea comunismul tatalui lui. In fine, asa cred.

Sa revenim la textul sfasietor. Mama voia sa duca copilul la un film despre ecologie. Dar fiindca n-a gasit loc de parcare, mai da-o dracu’ de ecologie. Fara parcare, nexam educatie. Si daca nu a fost la filmul cu ecologia, s-a gandit sa-i cumpere un joc. Unul care simuleaza viata. Mama buna, ce sa mai. In loc sa-l invete viata reala, ea ii ia un joc care simuleaza viata.

Hai ca nu vreau sa-i iau toate frazele la analiza, dar sunt unele antologice. De exemplu, comunicarea cu barbatul ei iubit, pe nedrept hulit de Boc: “Auzi, iubito, vreau sa-ti spun ceva, da’ n-am timp, ca io ma duc sa arunc cu scuipati in Basescu la Gâdea in studio, asa ca vezi tu la mine pe blog.” Beton, nu? Presupun ca si ea cand vrea sa-i spuna ceva fiului, ii spune: “Vladutu’, cand termini cu simularea vietii, intra pe blog la mine ca ti-am lasat acolo un mesaj important despre educatia ta. Daca nu intelegi, lasa un comment si-ti raspund cand pot“. Si tot asa. Familie moderna, cool, web 2.0.

Apropo de familie – continua doamna Mariana – stiai, Vladutule ca aia mica a lu’ Basescu, EBA adica, “a sifonat cearsafurile din ceva paturi si se crede mireasa alba si pura”. Adica, bai, Vlade, noi, adica tactu’, e un baiat finut, nu ca curva aia de Elena a lu’ Basescu. Iar Boc asta, ce sa mai, are amante la fiecare colt de strada.

Deci, mama, ca sa-ti explic mai bine, trebuie sa intelegi ca toti care-l fac pe tactu’ derbedeu sau tonomat, nu sunt decat niste nulitati, niste curve proaste si inselatori de sotii. Numai tata e miezu’. Aceasta e educatia pe care ti-o dau si e cea mai buna si mai da-o-n pula mea si pe EBA asta curva. Da, stiu eu ca e curva, am poze de cand a sifonat cearsafuri cu toti aia din Dorobanti. Chiar eu le-am facut. Sursa sigura.

Ma intreb ce-i spune doamna Ciutacu lui al sau Vladut, cand tatal lui, respectabilul domnul Ciutacu, scrie texte de genul asta: “Auzi, fă, hai sictir şi plimbă ursul de aici!“. Asta ca sa nu vorbesc despre alte nenumarate texte, in care domnul Ciutacu isi varsa balele pe diverse persoane. Sunt curios ce ii spune Vladutului ei cand tatal se lauda pe blog ca nu a mai citit nici o carte de multi ani. Sunt curios ce-i spune copilului ei cand tatal ei prefera sa stea la emisiuni absolut imbecile in loc sa vina acasa si sa stea cu el si cu ea. A, cred ca stiu: “pai, Vladut, n-ai vrut tu BMW? uite de aia sta tata pana tarziu la televiziuni, sa avem bani de benzina si de jocuri de simulare a vietii”.

In rest, sunt curios la ce nivel al jocului a ajuns Vladut… Ca poate in curand o sa-i dea niste lectii lu’ tatane-su’. A, si mai sunt curios cate pozitii de Kama-Sutra stie. Ca ma gandesc ca daca mama zice de Kama-Sutra la ea pe blog, s-o intreba copilu’.

PS. Mi-am adus aminte de oribilitatile pe care le-a scos Ciutacu despre cum arata Zoso. Nu mai gasesc link-ul, dar nu facea decat sa se ia de aspectul lui fizic. Presupun ca si Vladut exerseaza aceleasi apelative cu colegii lui de clasa.

PPS. Acum observ ca doamna Mariana scrie si un text foarte frumos despre televiziunile din Romania. Cum vorbeste la modul general si mai ales de televiziunile de stiri, unde tatal lui Vladut presteaza seara de seara, astept cu interes replica ingalata a lu’ domnu’ Ciutacu, pe blog la el. Normal, familie doi zero, ca doar n-o sa-i dea bataie acasa.

Telejurnal. Sa mananca si gurili lor

Sunday, June 21st, 2009

A cazut un avion. Tristete mare. Jurnalistii se imbraca in negru, isi iau fetele alea de inmormantare – pe care le pierd instantaneu la stirea urmatoare – si deblatereaza (cautati singuri ce inseamna, va spun ca are o legatura cu “bla-bla”) despre motivele cazaturii. Ministerul Apararii din Brazilia a dat imediat o stire, cum ca s-au gasit resturi ale avionului. Mass-media a sarit pe ele si le-a difuzat in bucla. Dupa 2 zile, nu sunt ale acelui avion (io acum ma intreb, dar ale cui naibii or fi, cumva un alt avion despre care presa nici n-a scris?). Mass-media reia si stirea asta. In tot timpul asta, telejurnalele au fost invadate de comentarii si imagini cu bucati de tabla. Deci, sa nu uitam: mass-media are rolul de a ne informa.

Intre stirile astea cu avionul care o tipat pe jos (pleonasm regional), am aflat alte stiri de maxima informatie cu privire la unii oameni care au pierdut avionul din diverse motive, drept pentru care vor fi propusi spre canonizare. Presa serioasa, nu gluma. Un avion care cade hraneste o armata de jurnalisti. Care, odata ajuns acasa, uitandu-se in oglinda, redescopera un om extraordinar, fara de care lumea ar fi mai saraca si mai proasta.

Fara o legatura evidenta, am citit un articol al lui Vlad Petreanu. Care, fara sa vrea neaparat, ne confirma cum sunt jurnalistii si ce vrea ei. Din ce zice el acolo, inteleg ca o conditie obligatorie pentru a fi jurnalist (bun, de succes) este sa-ti placa filmele cu ninja, Van Damme sau Arnold. In fine, sa-ti placa filmele in care exista unii rai care fac rele si macar unul bun care salveaza planeta. De unde reiese ca daca vrei un reportaj bun, cu priza la public, (obiectiv, my ass, dar nu asta e scopul unui reportaj bun, ci acela de crea audienta si a aduce premii jurnalistilor care muncesc pe branci pentru el), ei bine, trebuie sa scoti – chiar si din cur daca e nevoie – un contrast. Unii buni care lupta cu unii rai. Chiar daca ei nu lupta, le dai tu sabii si nunceacuri. Si chiar daca raii si bunii sunt mana-n mana, gasesti tu pe unii mai putini rai pe care sa-i prezinti ca bunii. Deformatia profesionala despre care vorbeste Vlad Petreanu este, in realitate, o malformatie profesionala. Care, cu timpul, n-are nici o problema sa degenereze in malinformatie. Dupa care… asta e.

Revolutia Twitter. Adica, bai, cum sa-ti spun, daca nu esti pe twitter esti un bou. Io sunt si urmaresc revolutia din Iran in direct si live. Iti dai seama? Moooammma. Departamentul SUA a rugat pe sefii de la Twitter sa amane o revizie tehnica pentru a nu pierde nimic din evenimentele din Iran!! Voi va dati seama cat de imebicili am ajuns? Deci, satelitii, dronele, atasatii militari, spionii, F16… astia nu mai pot transmite nici o informatie SUA despre Iran. A ramas doar Twitter-ul care poate sa… Ai sa-mi bag motanul in cazan.

A, si un gand frumos pentru toti revolutionarii care urmaresc aceasta “revolutie” pe ecranele lor LCD. Mai dati-va-n stromeleacul meu.

Bun. Acum ca am rezolvat-o si cu ziarele de la ora 5, 6, 7 si orice ora, dati-mi voie sa fac un salt la specialistii Airbus. Si ei tot un fel de jurnalisti. Adica, stai asa, celula de analiza, care sa analizeze cauzele caderii avionului. Serios? Deci astia ce fac, se intalnesc in fiecare zi 8-10-12 ore – daca e nevoie fac si ore suplimentare cu mare placere (platite super-extra, normal) ca sa ne spuna de ce au murit oamenii aia? Cred ca va dati seama ca un specialist din asta ia zeci de mii de euro pe luna. Vine cu o geanta din aia din “Expertii din Miami”, se aseaza intr-o sala cu multe calculatoare, cu o schita a unui Airbus isi trag putin nodul de la cravata, isi sufleca manecile de la camasa cu butoni de aur si cer o cafea. Una tare, ca am mult de lucru. In 3 saptamani nu stim absolut nimic (nu ca asta ar fi important pentru noi). In final, fara nici o informatie palpabila – cutiile negre sunt pa – facem un raport de 200 de pagini, din care 100 de prezentare a avionului (copy-paste din manual), alte 50 cu CV-urile membrilor comisiei (idem), alte 49 cu posibile cauze de defectiuni (idem), iar pe o pagina se va scrie mare si cu bold: cel mai probabil, avionul s-a dezintegrat in aer din cauza unor posibile defectiuni la senzorii de viteza. Dupa care trec pe la casierie sa-si ia salariul si primele. Si ajung acasa epuizati, unde sotia le face un masaj si un blow-jow (my hero!) iar copiii stau in cur si se uita abasurditi (cautati singuri) la tatal lor ca la un semi-zeu. La fel ca copiii jurnalistilor care “au avut un direct de 24 ore”. Maine e o alta zi, vedem noi ce povesti mai gasim.