- 15 minute cu autobuzul;

- 1h45 cu trenul;

- 5 minute pe jos;

- 15 minute cu metroul;

- 2h50 cu avionul;

- 10 minute cu autobuzul;

- 1h30 cu alt autobuz;

- 10 minute cu taxiul;

Dar, asa, ca idee, un fel de Eforie pentru turisti englezi (si nemti).

Sunt convins ca v-ati dat seama pe unde suntem…

A doua: care e treaba cu capacul ala aurit de sub capacul alb de la Nutella? De ce e facut in asa fel incat sa nu-l poti desface usor de pe sticla? E vreo smecherie pentru initiati sau sunt eu dobi?

Daca mai am si alte dileme, stiu la cine sa apelez. Manca-v-as.

Da’ hai sa facem un recensamant. Ca nu mai sunt asa sigur ca am o clasa intreaga, deci as vrea sa ne numaram.

Cine incepe? (si, va rog, nu incepeti sa comentati cu mai multe pseudonime… las’ ca stiu eu ca sunt cativa care…)

PS. daca nu se strang cel putin 50 de cititori distincti (ca distinsi sunteti toti), ma las de meserie.

Bine, nu ma refer aici la femeile cu care unii dintre voi impartiti cateva ore o data pe saptamana/luna, in diverse locuri. Ma refer la femeile cu care impartim viata de zi cu zi. Cu care am ales sa impartim majoritatea noptilor

De ce zic asta? Pai, e simplu. Foarte simplu. Puteti sa veniti acasa cu mii de euro pe luna salariu. Puteti sa veniti acasa cu biletele de avion pentru o insula din Pacific. Sau cu cheile de la un Mini rosu. Sau cu cheile de la un penthouse in buricul targului. In toate aceste cazuri veti starni ropote de aplauze, saruturi moi si umede, zambete si lacrimi. Inseamna asta ca o femeie e materialista? Pai va bucurati amandoi la fel, de ce ar fi ea mai materialista decat voi?

Insa, toate cele de mai sus palesc brusc in momentul in care EA vine acasa – in penthouse-ul de mai sus, la volanul Mini-ului – si gaseste ceasca de cafea care nu e pusa in masina de spalat vase. Sau gaseste blugii aruncati pe jos in camera si nu in masina de spalat (am zis bine, IN masina de spalat, nu langa). Sau vede ca v-a spus sa scoateti rufele din aceeasi masina de spalat si nu ati facut-o (in timp util).

Nu banii si cadourile le bucura pe femei. Ci faptul ca va vad cu mana pe matura, la chiuveta sau in fata sârmei de rufe. Restul sunt futilitati. Pot foarte bine sa mearga si cu tramvaiul plin de transpirati daca stiu ca noi (barbatii) in momentul ala tocmai am dat drumul la masina de spalat si avem grija sa intindem rufele chiar in momentul in care am auzit bip-ul de sfarsit de program. Nu exista bucurie mai mare in viata unei femei… Cred.

Astept pietrele…

Gabriela, se aude si acolo in spate?

Nu-mi amintesc exact cum am inceput sa folosesc doua prosoape. Nu-mi amintesc daca ai mei m-au educat asa. Cert e ca le foloseam. Pentru ca, nu-i asa?, penisul si anusul sunt murdare, nu pot sa ma sterg la fund cu acelasi prosop cu care ma sterg pe fata. Sau cu cel de maini si fata pe picioare.

Astfel, ce revolutie sexuala sa aiba loc daca noi consideram din start ca organele noastre sexuale sunt mai murdare decat restul corpului? Nu, pornachele la liber de la TV si din Libertatea nu inseamna revolutie sexuala. Inseamna doar voyeurism ieftin.

Revolutia sexuala NU va avea loc. Circulati, il n’y rien à voir.

Aseara, Fluturele s-a dus la culcare iar Lulu a ramas sa se uite la o emisiune despre Hugh Hefner, tatal Playboy (stiu ca stiati cine e).

Si iata ce voiam sa stiu de la voi, daca ati avut experiente de genul asta.

Sa zicem ca faci rezervare la un super-restaurant, foarte chic si scump. Te duci la ora stabilita, esti imbracat normal, nu atragi atentia in nici un fel. Te asezi la masa si comanzi un “Chateau Petrus” sau o sticla de sampanie de 1.000 EUR. Antreu cum ar veni, inainte sa comanzi bunatatile de mancat. Sunt curios daca responsabilii restaurantului reactioneaza in vreun fel, in sensul de a se asigura ca la final vei plati nota. Repet, esti imbracat normal pentru restaurantul in care te afli, nu pari a fi “tepuitor” sau “fara bani”.

Stie cineva, a avut cineva o experienta de genul asta? Vine seful de sala si iti cere cardul de credit inainte, iti spune politicos ca trebuie sa intelegi ca au avut “suprize” cu clienti care n-au mai platit sau cum?

Ziceam cu Lulu ca daca se intampla asta si vine seful de sala si-ti spune ceva de genul nu cred ca te ridici si pleci imediat. Adica, e posibil sa-ti sara putin mustarul, dar nu cred ca vei face asta. Voi?

Ah, stai asa ca am cont de Facebook. Poate fac un tring-tong.

Cam despre asta e vorba – in mare parte – in socializarea onlain.

PS. Observ ca de ceva vreme incoace nu mai folosesc decat tagul “Neclasate”. Iar peste 2 luni ma voi lauda ca am 5 ani de blog… C-asa e-n tenis. Sau in ping-pong.

In fine, nu vreau sa plang pe umarul vostru, ca le aveti si voi pe ale voastre.

Pentru cititorii fideli si cu memorie, acum vreo 18 luni ziceam pe undeva ca imi dau pana la 31 decembrie 2009 sa renunt la telefonul mobil. Dupa care a venit criza si… na ca am gasit scuza!

N-am renuntat, insa sunt zile intregi cand nu primesc nici un apel si nu sun pe nimeni. Nici macar pe Lulu (e, nici chiar asa, o sun pe fix sau ma suna ea de la spital daca e nevoie). Seara la ora 22 inchid telefonul – de tot, nu pe silentios – si-l deschid dimineata, cand imi aduc aminte. Cateodata si pe la ora 12.

De 18 luni de zile nu a fost nimic atat de urgent incat telefonul mobil sa fie absolut necesar.

De ce-l mai tin? Pentru ca tot mai sper ca intr-o zi, unul din vechii mei clienti/agenti/etc ma va suna pentru a ma scoate cumva din rahatul crizei. Daca nu, voi putea spune un ultim “mi-a murit telefonul” si dupa aia Alleluia lui Haëndel

Insa, dupa ce se termina si criza asta si lichidez tot ce mai am prin RO, promisiunea va fi indeplinita. Parol!