A cazut un avion. Tristete mare. Jurnalistii se imbraca in negru, isi iau fetele alea de inmormantare – pe care le pierd instantaneu la stirea urmatoare – si deblatereaza (cautati singuri ce inseamna, va spun ca are o legatura cu “bla-bla”) despre motivele cazaturii. Ministerul Apararii din Brazilia a dat imediat o stire, cum ca s-au gasit resturi ale avionului. Mass-media a sarit pe ele si le-a difuzat in bucla. Dupa 2 zile, nu sunt ale acelui avion (io acum ma intreb, dar ale cui naibii or fi, cumva un alt avion despre care presa nici n-a scris?). Mass-media reia si stirea asta. In tot timpul asta, telejurnalele au fost invadate de comentarii si imagini cu bucati de tabla. Deci, sa nu uitam: mass-media are rolul de a ne informa.
Intre stirile astea cu avionul care o tipat pe jos (pleonasm regional), am aflat alte stiri de maxima informatie cu privire la unii oameni care au pierdut avionul din diverse motive, drept pentru care vor fi propusi spre canonizare. Presa serioasa, nu gluma. Un avion care cade hraneste o armata de jurnalisti. Care, odata ajuns acasa, uitandu-se in oglinda, redescopera un om extraordinar, fara de care lumea ar fi mai saraca si mai proasta.
Fara o legatura evidenta, am citit un articol al lui Vlad Petreanu. Care, fara sa vrea neaparat, ne confirma cum sunt jurnalistii si ce vrea ei. Din ce zice el acolo, inteleg ca o conditie obligatorie pentru a fi jurnalist (bun, de succes) este sa-ti placa filmele cu ninja, Van Damme sau Arnold. In fine, sa-ti placa filmele in care exista unii rai care fac rele si macar unul bun care salveaza planeta. De unde reiese ca daca vrei un reportaj bun, cu priza la public, (obiectiv, my ass, dar nu asta e scopul unui reportaj bun, ci acela de crea audienta si a aduce premii jurnalistilor care muncesc pe branci pentru el), ei bine, trebuie sa scoti – chiar si din cur daca e nevoie – un contrast. Unii buni care lupta cu unii rai. Chiar daca ei nu lupta, le dai tu sabii si nunceacuri. Si chiar daca raii si bunii sunt mana-n mana, gasesti tu pe unii mai putini rai pe care sa-i prezinti ca bunii. Deformatia profesionala despre care vorbeste Vlad Petreanu este, in realitate, o malformatie profesionala. Care, cu timpul, n-are nici o problema sa degenereze in malinformatie. Dupa care… asta e.
Revolutia Twitter. Adica, bai, cum sa-ti spun, daca nu esti pe twitter esti un bou. Io sunt si urmaresc revolutia din Iran in direct si live. Iti dai seama? Moooammma. Departamentul SUA a rugat pe sefii de la Twitter sa amane o revizie tehnica pentru a nu pierde nimic din evenimentele din Iran!! Voi va dati seama cat de imebicili am ajuns? Deci, satelitii, dronele, atasatii militari, spionii, F16… astia nu mai pot transmite nici o informatie SUA despre Iran. A ramas doar Twitter-ul care poate sa… Ai sa-mi bag motanul in cazan.
A, si un gand frumos pentru toti revolutionarii care urmaresc aceasta “revolutie” pe ecranele lor LCD. Mai dati-va-n stromeleacul meu.
Bun. Acum ca am rezolvat-o si cu ziarele de la ora 5, 6, 7 si orice ora, dati-mi voie sa fac un salt la specialistii Airbus. Si ei tot un fel de jurnalisti. Adica, stai asa, celula de analiza, care sa analizeze cauzele caderii avionului. Serios? Deci astia ce fac, se intalnesc in fiecare zi 8-10-12 ore – daca e nevoie fac si ore suplimentare cu mare placere (platite super-extra, normal) ca sa ne spuna de ce au murit oamenii aia? Cred ca va dati seama ca un specialist din asta ia zeci de mii de euro pe luna. Vine cu o geanta din aia din “Expertii din Miami”, se aseaza intr-o sala cu multe calculatoare, cu o schita a unui Airbus isi trag putin nodul de la cravata, isi sufleca manecile de la camasa cu butoni de aur si cer o cafea. Una tare, ca am mult de lucru. In 3 saptamani nu stim absolut nimic (nu ca asta ar fi important pentru noi). In final, fara nici o informatie palpabila – cutiile negre sunt pa – facem un raport de 200 de pagini, din care 100 de prezentare a avionului (copy-paste din manual), alte 50 cu CV-urile membrilor comisiei (idem), alte 49 cu posibile cauze de defectiuni (idem), iar pe o pagina se va scrie mare si cu bold: cel mai probabil, avionul s-a dezintegrat in aer din cauza unor posibile defectiuni la senzorii de viteza. Dupa care trec pe la casierie sa-si ia salariul si primele. Si ajung acasa epuizati, unde sotia le face un masaj si un blow-jow (my hero!) iar copiii stau in cur si se uita abasurditi (cautati singuri) la tatal lor ca la un semi-zeu. La fel ca copiii jurnalistilor care “au avut un direct de 24 ore”. Maine e o alta zi, vedem noi ce povesti mai gasim.