…care s-au intamplat sambata.
Am terminat de citit “Middlesex” de Jeffrey Eugenides. Foarte buna. Cu un hermafrodit, dar scrisa in asa fel incat nu o da nici in vulgaritati, nici in pornografie, poate doar putin voyeur-ism din partea cititorului:-) Desi erau mult mai multe de retinut din ea, imi amintesc doar de faptul ca intr-un trib din Papua Noua Guinee (la astia tot timpul se descopera cate ceva incredibil despre natura umana) homosexualitatea e ceva cultural iar pentru barbati e o corvoada sa se culce cu femeile satului intru perpetuarea speciei. Si va mai dau si un extras de la pagina 536 (are aproape 600, am citit-o in 2 luni… acum imi trebuie 2 saptamani de lecturi usoare:)):
“I s-a spus biologie evolutionista. Sub influenta ei, sexele se separau din nou: barbatii deveneau vanatori, femeile culegatoare. Nu ne mai definea educatia; ne definea natura. Impulsurile hominizilor, datand din anul 20.000 î.H., ne controlau si acum. Asa ca astazi, la televizor si in reviste, dai peste simplificarile obisnuite. De ce nu pot comunica barbatii? (Pentru ca trebuia sa pastreze linistea la vanatoare.) De ce comunica femeile atat de bine? (Pentru ca trebuia sa-si strige una alteia unde se gasesc fructele si boabele.) De ce barbatii nu gasesc niciodata lucrurile prin casa? (Pentru ca au un camp vizual ingust, folositor in depistarea prazii.) Cum de gasesc femeile lucrurile asa usor? (Din cauza ca, pentru a-si proteja cuibul, erau obisnuite sa scruteze cu privirea un perimetru larg.) De ce femeile nu sunt in stare sa parcheze lateral? (Pentru ca nivelul scazut al testosteronului inhiba capacitatea de orientare in spatiu.) De ce nu cer barbatii indicatii pe strada? (Pentru ca a cere indictii e un semn de slabiciune, iar vanatorii nu dau niciodata semne de slabiciune.) Asa am ajuns in ziua de azi. Barbatii si femeile, satui sa fie la fel, vor sa fie din nou diferiti. [E vorba de anii '70, n.m.]
Sambata am fost la Cora si am avut 2 (doua!) revelatii: am devenit (ma comport ca) un bogat. Mai intai voluntar: am cumparat pentru prima oara servetele Kleenex (asa se scrie?). Hai ca le stiti cu totii, a devenit substantiv comun… Deci, de la servetelele marca Winny de 0,63 EUR pentru 100 de bucati, am trecut la Kleenex de 2 x 80 bucati pentru 2,04 EUR. Numai ca nu le mai gasesc, cred ca le-a luat Lulu si le-a pus bine 
Al doilea motiv pentru care am devenit bogat este ca mancam rosii de 8 EUR kilu’!!! WTF, cand am pus mana pe barcheta aia de 250 g (marca Cora, nu cine stie ce “Bio”), am vazut si pretul. 1,99 EUR pentru 250 g?? OK, sunt rosii cherry, dar chiar asa? Mai are cineva dubii ca supermarket-urile au niste profituri imense pe care le ascund? In fine, se pare ca unii au gasit solutia cum sa impace si biznisul cu rosii si plata impozitelor. Cel mai important insa e ca am senzatia ca sunt bogat. Si asta e priceless…
Fara legatura (oare?): “Luxul nu este oposul saraciei, ci al vulgaritati” – zicea Coco Chanel, citata de Lulu.
Aseara am vazut “Le Premier Cri”, un documentar despre nasteri, foarte bine realizat. Realizatorii au urmarit 10 femei gravide de pe toate continentele si le-au pus intr-o poveste paralela, antitetica cumva. In Ho si Min este cea mai mare maternitate din lume. 45.000 de nasteri pe an, 120 de copii pe zi. Femeile dormeau pe unde puteau, pe jos, pe culoare, peste tot. Pe Dolgani nu-i mai lasa guvernul rus sa nasca pe banchiza, acolo unde traiesc cu renii lor. Ii transporta la spital, intr-o zona mai “calda”, unde sunt doar -50 de °C! Si bine face, femeia a avut nevoie de cezariana… In schimb, cand a iesit cu copilul din spital, ziceai ca duce o plapuma mare cu ea:-) La Masai, la nastere copilul se scuipa de toti membri tribului! Dar eu tot cred ca ei iau putin apa in gura si nu scuipa cu scuipatul lor! Asta in timp ce in America de Sud, unele femei nasc in mare sau in bazine cu delfini. Iar in America (si Franta) se practica tot mai mult “nasterea libera”, fara asistenta medicala de nici un fel. Astia doi erau yoghini si au fost asistati doar de alti yoghini, cu care locuiesc undeva departe de civilizatie. Dupa 3 ore de la nastere, placenta nu-i iesise femeii. Au aratat cum o colega de casa a bagat mana dupa ea, dar pana la sfarsitul filmului nu am mai vazut-o pe yoghina. Sper doar ca nu i s-a intamplat ceva rau. Pentru ca in film a fost si o tuarega (nomada) care s-a chinuit sa nasca mult timp si pana la urma a nascut un copil mort. Era incredibil sa vezi cum statea pe nisip, la cativa zeci de metri de corturi (pentru ca nu au voie sa nasca in corturi, sa nu “murdareasca” locul in care fac dragoste cu sotii!), intr-un adapost incropit, cu alte 4 femei care asistau. Oricum, un documentar frumos, pentru toti cei care isi doresc copii si mai ales femeilor carora le e teama de nastere. In fine, sper sa nu le infricoseze si mai tare!
Am vizitat pe cineva la o maternitate din Franta. Inutil sa va spun ca aici statul plateste tot, fie ca ai sau nu asigurare… E adevarat ca incearca sa le descurajeze pe imigrante sa vina la maternitate daca nu au asigurare, dar daca iti vine sorocu’ si trebuie sa nasti, nu te pot refuza. Desi inteleg ca pentru mame e mult mai bine sa fie inconjurate de tot ce e necesar pentru nastere, pentru orice complicatie etc, tot mai cred ca in spitale nasterea (si graviditatea) sunt chestii banale si n-ar trebui sa fie. Sa pui pe acelasi loc tratarea unui bolnav de tuberculoza si aducerea pe lume a unui copil, mi se pare un pic exagerat. In primul rand, nu e intimitate aproape deloc. Femeile se duc la control, se aseaza pe patul ala ginecologic si vine un intern care le examineaza (eventual si o asistenta). Internul se duce apoi dupa medic – daca are el ceva dubii – iar medicul poate chema si pe altcineva… Si uite asa, un control de rutina, se transforma in “vizite multiple la pasarica prietenei/sotiei tale”. Ca sa nu mai zic ca la fiecare control sunt alte persoane… Persoana pe care am vizitat-o era deja intr-o sala de nastere. E misto. Adica curat, spatios, luminos. Insa, pe jumate din perete sunt aparate, cabluri, monitoare, sonde si senzori. Poligraful ala face un zgomot naspa. Tensiometrul la fel, in fiecare secunda. Bip-bip-bip. Pe burta ti se pun 2 aparate de masurat contractiile, la una din maini tensiometrul automat si permanent, la alta mana una sau doua perfuzii. In spate eventual peridurala si tot asa. Pai, nene, cand vine copilul daca a avut norocul sa nu aibe cordonul ombilical strans in jurul gatului, mai are o sansa sa-l strangulezi tu ori sa-l agati sau intepi cu un ac. In afara de asta, desi femeia e singura cu moasa in momentul nasterii, alte moase, asistente sau pur si simplu femeile de la curatenie baga capul in sala, sa caute/vada nu-stiu-ce. Intimitate ioc. Insa, in Franta, femeile pot alege sa nasca acasa, asistate de o moasa si/sau medic. Totul e platit de asigurare, ca si la spital. Moasa intervine numai cand e nevoie sau cand ii cere femeia. Daca e vreo complicatie, o masina de salvare poate veni foarte repede. Pe cand si in Romania asa ceva?
Am citit-o dintr-o suflare, intre autocar si avion. Delicioasa