Asa, tam-nesam, intr-o zi ploioasa, ii ziceam lui Lulu ca, pana la urma, nu-mi plac vecinii nostri. Nu aia in varsta, aia imi plac, ci astia de care va spuneam ca am reusit sa ne salutam si sa facem cunostinta abia dupa un an de cand ne-am mutat aici. Initial mi s-au parut draguti, in fine, amabili, afabili, ce sa mai, politicosi. “Bonjour, bonjour, ça va, ça va…”
Insa. Normal ca e si un “insa”, ca doar nu voiati sa se opreasca postul cu “Bonjour…”
Vecinii astia au pe la 45 ani. Instariti, tatal si fiul cel mare joaca golf in fiecare sambata si cred ca si in fiecare zi frumoasa de vara. Au 4 sau 5 copii, dar cred ca nu sunt toti din acelasi tata si mama. Dar nu asta importa. Trei dintre ei au in jur de 18 ani. Si aici vine beleaua.
Gunoiul se strange o data pe saptamana. Cum noi punem tomberoanele unul langa altul – ca sa la fie mai usor gunoierilor, sa nu opreasca masina de 2 ori – normal ca vad de cele mai multe ori ca tomberonul lor e plin de nu se poate inchide. Intr-o zi chiar am observat ca femeia lor de serviciu a pus niste gunoi la noi in tomberon! In fine, cred ca a fost dupa o petrecere.
Ce ma zgândare pe mine e faptul ca oamenii astia, cu copii care sigur invata pe la scoala cum e cu ecologia si cu trierea deseurilor, arunca totul de-a valma. OK, in Franta (inca) nu e ca in Belgia sa ai 3 saci diferiti si sa se colecteze deseurile separat. Dar exista in fiecare cartier tomberoane unde poti arunca hartii, plastice si sticle. E adevarat, trebuie sa le triezi din casa, sa le pui in masina si sa le arunci la tomberoane.
In aceste conditii, mi-am dat seama ca nu pot fi prieten cu astfel de oameni (asta in cazul in care si ei ar vrea sa fie prieteni cu mine). Indiferent de celelalte calitati pe care sunt sigur ca le au, defectul asta mi se pare major. Si un obstacol de netrecut pentru o eventuala prietenie.
Dar aici intervine o alta problema. Sunt sigur ca printre prietenii mei actuali sunt si din acestia (desi nu am cunostinta in acest moment). Care nu triaza si arunca totul la gunoi. Cu toate astea, nu m-am gandit ca asta ar fi motiv sa stric prietenia.
Concluzia: relatiile dintre oameni tin numai de un fir… subtire, subtire. Se fac si se desfac din motive care ne scapa. Aplicam dubla masura ori de cate ori ne aranjeaza. Zicem ca avem principii dar, in realitate, nu avem. Ipocrizia e singurul principiu pe care-l respectam cu sfintenie. (Iar ipocrizie? Bai, Fluture, iar?) De fapt, cred ca umanitatea e toata cladita pe ipocrizie. De aceea va pieri asa cum s-a nascut. Amin.
si zici ca nu ai nevoie de cineva sa te ajute cu triatul gunoiului?
zoso, daca imi dai 500 EUR pe luna te las sa si triez gunoiul
de banii astia ma duc si stau in franta
Da, dar nu mai poti sa-mi triezi mie gunoiul
acum vad propozitia dinainte de “Amin”. Filosofie pura.
Ai niste vecini parfum in comparatie cu altii. Cum ar fi ca vecinii tai sa dea petreceri zgomotoase… Nu trebuie sa pui la suflet daca te enerveaza. Eu am decis sa duc sa am o viata armonioasa si astfel de lucruri incerc sa le tratez cu indiferenta.
da, dar tocmai amin-ul ala a stricat ultimele doua propozitii
altfel puteam si eu sa te citez linistita 
Doar noile relaţii, fiind foarte fragile, pot fi dărâmate de chestiuni care altminteri nu ar putea sfâşia odgonul unei vechi prietenii. Nu e o chestiune de ipocrizie.
Sau, mai bine zis, e ca cu vulpea lui Exupery, domesticită de micu prinţ. La început, oamenii, precum vecinii tăi, sunt toţi la fel. Nereciclarea, sau un furuncul pe nas, pot fi motive suficiente să nu vrei să ai de-a face cu ei. Odată ce i-ai domesticit, oamenii nu mai sunt la fel, şi furunculul devine suportabil.
Vlad, e foarte posibil sa ai dreptate. Dar cum facem sa trecem de acest prim obstacol pentru a incepe “domesticirea”?
Nu vrei sa stii cat de bine mi-a facut postul tau dimineata la cafea.
Du-te peste ei si explica-le ca esti prieten cu Dan Ecologistul si ca le recomanzi sa inceapa reciclarea selectiva; si sunt sigur ca vei descoperi cu ocazia asta si ce fel de oameni sunt.
Daca nu merge, atunci muta-te in Belgia.
[...] Despre prietenii, vecini și … ipocrizie! La Fluture, of course. [...]