Ieri am vazut putin dintr-un reportaj despre foste vedete p0rno (din Franta), care duc acum o viata normala. In fine, zic si ei. Aproape ca imi venea sa plang, cand una din ele spunea ca nu-si poate gasi sufletul pereche, pentru ca mereu se ajunge la discutia “si cand o sa avem copii, ce o sa le spunem, ca mama a fost regina porno?”. Ha, trebuia sa te gandesti un pic inainte de a pune fundu’ la bataie, nu?
Dupa ce mi-am sters lacrima din coltul ochiului, am tresarit cand respectivii (erau 2 femei si un barbat) vorbeau de meseria lor. Da, dragilor, actor de filme p0rno e o meserie ca oricare alta. Adeca, asa vrea ei sa zica. Sa fie recunoscuti. Nu, n-am fost niste perversi/cu-probleme-in-copilarie/bolnavi/devianti/depresivi/etc carora ne-a placut sa ne-o tragem cu mii de parteneri, in toate felurile si pozitiile. Nu, noi am fost actori, am facut arta. O meserie onorabila, ca oricare alta. O meserie de care poti fi mandru, pentru ca ai facut-o cu daruire si profesionalism.
Si de aici m-a pleznit greata.
Domnul artist-scula-mare, vedeta anilor ‘75-’80, astazi cu o familie frumoasa, cu o sotie iubitoare si mandra de meseria sotului si cu o fata de 15 ani, a asteptat ca fiica ei sa fie informata de “povestile de dragoste” ale tatalui de la colegii de scoala. Misto, nu? Dupa care fata a avut nevoie de ceva consiliere psihologica. Adica, esti mandru de meseria ta, o spui sa te auda milioane de telespectatori cu emotia si compasiunea in gât, dar nu ai avut curaj sa-i spui propriei fiice? Aici am dat prima salva de voma.
Doamna artista-gaura-mare, cu o fetita de 5 ani, zambeste la camera, e si ea mandra de meseria ei, insa la intrebarea – impertinenta, dar, vai, cat de bine pusa – “si daca fiica o sa doreasca sa imbratiseze aceeasi cariera…?”, doamna scoate un zambet de film p0rno si zice “A, nu, n-o voi lasa”. Serios? Pai nu ziceai acum 30 de secunde ca e o meserie si ca esti cumva mandra de ea? A doua salva de vo…
Dar, stati, ce atata scuipati pe meseria si actorii de filme “pentru adulti”? Ce ziceti de toti ceilalti – o mare majoritate, care nu primeste bani cand si-o trage cu partenerii – care sunt mandri de meseria lor, vorbesc cu emfaza pe la conferinte, comitii si chermeze, dar ii imping pe copiii lor sa aleaga alte meserii? “Sunt mandru ca sunt miner, dar imi iau mancare de la gura si ma sterg cu frunze, si ii cumpar si mobil, numa’ sa se duca la Bucuresti sa faca o scoala si o meserie adevarata“.
Ce voiam sa zic? Ca suntem niste ipocriti, de la A la Z. Ca in discutii, in public suntem cocosi, iar intre cei 4 pereti ai sufletului nostru suntem niste depresivi. Noroc ca nu se moare din asta. Sau ghinion.
Astazi sunt pe modul “suparat, suparat sunt…”. Da, pentru ca am o problema cu dizainarii de wc-uri. Cum e posibil ca in era nanotehnologiilor sa nu poti sa faci un wc adaptat pentru barbatii care se aseaza? In fine, e un subiect interesant, dar vorbim despre el numai daca va intereseaza si pe voi.
Sa inteleg ca te-ai asezat ca sa vomiti?
http://theyshootstars.com/
iar noi, astia care ii judecam, cate labe am mai facut uitandu-ne la filmele lor…
oh, ce sa zic, parca aveam nevoie de filmele lor pentru asta
Eu vreau sa discutam. Desi si eu, o ipocrita din fire.
Despre ce, doamna Cireasa? Despre WCuri?
după episodul cu oameni falşi, prieteni falşi, diferitele noastre măşti faţă de cei cu care interacţionăm ajungem la concluzie: lumea e plină de ipocriţi.
pai da, pentru ca lumea e plina de oameni…
“Da, pentru ca am o problema cu dizainarii de wc-uri.” si eu am genul asta probleme-in schimb, am observar ca japonezii, care sunt renumiti pentru nanotehologiile lor, se aseaza invers pe toaleta, cum fac femeile pe bideu -asta sa fie solutia?!
Bai, uite ca asta nu stiam. Problema e ca pentru “numarul 2″ e cam nasol sa te asezi invers, nu? (aoleu, o dam in scatologie si iar vine Lulu sa ne psihanalizeze)
Stai oleaca, sa disociem doua chestii care-s prin natura lor distincte.
In primul rand, alegerile unui om sunt doar intr-o masura personale. Chiar si jobul. Ajungi miner sau femeie de serviciu pentru ca asa ai fost educat, sa nu vrei mai mult, iar cand ai vrut mai mult ti s-a dat peste nas ca oricum esti prost, de ce vrei? Iti ramane doar sa fi mandru de ce ai realizat, chiar daca nu e mare lucru, si sa tragi pe cat de greu poti.
Asta nu te impiedica sa-ti trimiti progeniturile mai sus, si sa crezi in ele si-n potentialul lor. Adica daca un miner isi indeamna copilul sa invete, e ipocrit? Pf.
Second thing: da, porno este o meserie ca oricare alta. Faptul ca nu esti confortabil(a) cu sexualitatea ta spune ceva despre tine si nu despre lumea din jur. Adica mie mi-ar fi mai rusine sa ii zica un coleg de scoala copilului meu ca “taica-tu e o drona corporatista fara viata” – decat sa rada de el c-a fost vedeta porno.
Mixezi cumva ciudat ideea ca doar persoanele cu probleme psihice pot face meseria asta. Nop. Sunt la fel de normali ca noi, doar ca au infinit mai mult tupeu, si-si asuma niste riscuri pe care eu, tu si Gheorghe de pe strada nu si le-ar asuma.
Then again, poate’s io prea orb sa vad Adevarul.
Un miner care isi indeamna copilul sa invete e de laudat. Insa mandria lui cu meseria lui e ipocrizie.
Cred ca nimic nu te-a impiedicat sa devii porno-star, dar tu ai ales sa fii “drona corporatista”. E alegerea ta. Daca tu esti mandru de ea dar ai fi preferat sa fii porno-star in loc de asta, inseamna ca esti ipocrit.
Daca citesti cu atentie, postul nu este despre pornografie, ci despre parinti, meserii si ipocrizie. Puteam foarte bine sa scriu un post identic despre mineri. Sau strungari, sau mai stiu eu ce.
Iar daca tot ai adus discutia, da, cred ca iti trebuie ALTCEVA in psihic ca sa te apuci de pornografie si nu de matematica sau inginerie, de exemplu. Nu zic ca inginerul e lipsit de probleme psihice, dar ca sa-ti expui corpul gol si sa-l lasi la cheremul altora pentru ca ei sa faca ce vor din tine, cred ca trebuie sa ai ceva dereglari la etajul superior.
Eh, nu, eu sunt prea orb sa vad Adevarul.
Fiecare e liber sa aiba propria parere….eu subscriu la ce a spus daimon.
Dar nu e nici o problema, pisy
Meseria ti-o alegi si in functie de pornirile tale interioare, de abilitatile si “talentele” tale pe care alegi sa ti le educi si sa le pui in valoare prin ceea ce faci…si eu cred ca suntem ipocriti tocmai pentru ca dupa ce tot noi, oamenii, instituim la nivel general un sistem de valori/nonvalori, tot noi ne dam cu el in cap. Ne zbatem sa fim bine vazuti, sa nu ne indepartam de la sablonul “corect”, “bun”, “imaculat” prin care societatea te considera om adevarat, valoros, cu greutate, cand, de fapt, cu totii poate gresim, dezamagim, fiind mai des ceea ce nu trebuie decat ceea ce trebuie, social vorbind. Noua, insa, ne trecem cu vederea defectele sociale sau de alta natura, insa ne aruncam sa-i infieram pe altii sub aceeasi masca a ipocriziei.