Fluturele la el acasa

Clara Rojas a fost timp de 6 ani ostatica FARC, impreuna cu mult mai cunoscuta Ingrid Betancourt. Sase ani in captivitate, in jungla columbiana, oricine isi imagineaza ca nu e ca la Disneyland.

Ieri ma uitam la o emisiune de tip magazin de divertisment, pe France 2. Clara Rojas venise sa vorbeasca de cartea ei, Captive, recent aparuta in limba franceza. In Franta cam asa se promoveaza toate spectacolele, albumele, cartile etc. Treci pe la toate televiziunile, stai o ora-doua pe scaun, asculti glumitele prezentatorilor, vezi niste filmulete de râs si raspunzi la niste intrebari. In total, vorbesti cam 3 minute, insa prezentatorul are grija sa arate cartea ta de mai multe ori.

Am inteles ca fosta ostatica venise in Franta pentru promovarea cartii si facuse un maraton pe la toate radio-urile, ziarele, emisiunile TV etc. Bun. Trec peste faptul ca toti comentau mai ales pasajele in care spunea lucruri nu tocmai placute despre colega ei de suferinta, Ingrid Betancourt. Trec si peste faptul ca titlul cartii este “Captive: ostatica FARC, naste in inima infernului”. De ce incercarea asta de senzational?

Ce m-a pus pe mine pe ganduri este urmatorul lucru: Clara Rojas a fost rapita. Presupun ca nu-si dorea asta. Din ce spune acum, se intelege ca daca ar fi sa poata da timpul inapoi, s-ar implica mai putin in politica ca sa nu mai poata fi tinta FARC-ilor. Cu alte cuvinte, n-ar mai vrea sa stea 6 ani captiva. NORMAL. Deci, i-ar lasa pe altii sa fie mai “eroi” decat ea. Ea poate sa stea foarte bine si fara sa fie “erou”. Insa acum nu zice “nu” celor care o declara eroina si o trateaza ca atare.

In perioada captivitatii nu a putut face absolut nimic impotriva FARC-ilor. Nu a putut lupta in nici un fel. Pur si simplu a stat captiva. Cu siguranta s-a gandit de multe ori ca mai bine moare. De fapt, cred ca moartea ei ar fi facut-o cu adevarat eroina. Pentru ca atunci FARC-ii n-ar mai fi avut posibilitatea de a negocia, de a incasa niste bani, care sa le permita sa adune si mai multi adepti, si mai multe arme etc. Din punctul meu de vedere, eroina ar fi fost nu daca ar fi murit dintr-o boala, ci daca ar fi avut curajul sa-si ia viata. Vorbesc de conditiile astea date, nu la modul general. In alte conditii, sa-ti iei viata poate ajuta mai mult pe cei care te tin in captivitate.

Ce incerc sa spun? In ziua de azi, si eroismul a fost pervertit. Desi nu consider ca sa te duci pe campul de lupta si sa iei un glont in inima = eroism, cred ca unele persoane, prezentate azi de mass-media ca eroi sunt doar niste eroi accidentali. Ai fost rapit, ai trait in conditii mizere X timp, n-ai facut absolut nimic in tot timpul asta – nici macar o tentativa de evadare -, te-au salvat niste presedinti platind bani multi, ai scapat, scrii o carte – cauti si niste controverse ca sa creezi polemica in jurul ei ca sa se vanda! – si vii sa vorbesti peste tot acelasi lucru.(Eu m-as plictisi!) Mi se pare un pic trist. Daca as fi Clara Rojas, as lasa editura sa se ocupe de promovare, iar eu as sta acasa cu copilul pe care nu l-am vazut 3 ani si care, el, a trait momente cu adevarat atroce. Pentru ca un copil de 1 an, dus la orfelinat, traieste o drama infinit mai mare decat tu care ai stat 6 ani in jungla, fie si in captivitate.

Mi-am adus aminte si de dezamagirea “comitetului Ingrid Betancourt pentru Nobel” cand au aflat ca acesteia nu i-a fost acordat Nobelul pentru Pace. Nobel pentru Pace pentru ca ai fost ostatic 6 ani? Pai atunci aia care lupta cu adevarat pentru pace, zi de zi, in diverse locuri de pe glob ce sa faca? Sa se ceara ostatici cativa ani? Negri din Darfour, care de ani de zile sunt in infern cotidian (nu intr-o luminita, in jungla, departe de lupte si gloante), aia de ce nu iau Nobelul?

M-as fi asteptat la mai multa umilinta. Daca as fi fost Ingrid Betancourt as fi multumit comitetului pentru idee, dar i-as fi cerut sa se dizvolve sau sa se ocupe de alte cauze, mult mai importante si meritorii.

Dar cine sunt eu sa vorbesc de umilinta, in timp ce mananc homar si ma uit la plasma de 112 cm diagonala?