Cand eram tanar si-mi miroseau neuronii a “Antreprenoriat 32″, am avut o superidee. Bai, taci din gura ca nu stii tu ce-i aia. Hai, lasa zambetele in barba ca esti micut. Mai bine te ascunzi, decat sa pufai in fata unui ecran care nu poate reactiona la mimicile tale de 2 lei. Asa, sa trecem peste introducere.
Eram tanar, voiam sa fac rahatul praf. Si, ce mi-am zis eu: Hai sa fac o clatitarie! Nu era nici una in Bucuresti, nu era nici una in Romania (cred). Normal, bani ioc. Si voiam ceva serios, nu o toneta la colt la Universitate. Serios in sensul ca voiam un loc, ca o ceainarie, dar sa fie cea mai misto clatitarie (de pe strada aia, din lume, ce importanta avea?).
Am regasit acum ceva vreme documentul cu descrierea “Operatiunea Clatita”. Acum nu-l mai gasesc, dar va zic asa, din memorie, punctele importante. Avea 7 pagini, totul era detaliat.
Voiam sa strang bani prin subscriptie publica. Sa ma duc sa “cersesc” bani in zona fantanii de la Arhitectura. Sa-mi fac un panou din ala “omul-senvis”, sa explic pentru ce vreau banii, sa le dau niste fluturasi, sa fac un site Internet etc. Si sa explic cum vreau sa gasesc un local de inchiriat, cum vreau sa recrutez viitorii angajati, in fine, detaliu, detaliu. Iar oamenii sa-mi dea bani ca sa-mi realizez visul asta. Si, in schimbul banilor, sa le dau tichete cu reduceri la clatite cand se va deschide clatitaria. Bine, aia care donau mai mult, puteau deveni actionari, dar in limita a 20% din actiunile clatitariei.
Aaa, si voiam sa am un calculator cu mine, ca sa fac baza de date cu toti cei care imi dadeau bani, si sa fac un parteneriat cu Connex, ei sa-mi dea conexiune Internet pe laptop, si eu sa actualizez informatiile non-stop, cu cati bani s-au strans, numarul de cotizanti, jurnal de bord (blog, frate!) etc. Bine, ma gandeam ca oamenii imi vor lasa si adresele lor de email si le voi cere acordul sa le trimit publicitati, iar banii obtinuti din astea sa intre tot in clatitarie. Si ca celor de la Connex o sa le convina ca le dau acces la baza mea de date.
Dupa aia, dupa ce strangeam o suma anume, puteam sa ma apuc de recrutari. Si le faceam tot acolo, la fantana. Si puteam sa fac un fel de reality-show, si o televiziune sau un radio sa dea in fiecare zi un rezumat de o 15 – 30 min, cu “ce a mai facut baiatul care visa la o clatitarie” 
[La un timp dupa aceea, am vazut o emisiune pe M6, la francezi, cu un pustan care se facuse bucatar si care a fost filmat cum si-a facut el un restaurant, cum a angajat oamenii etc. Da' el nu a cersit banii de pe strada, el s-a dus la banca si a luat imprumut] Ziceam eu ca la vremea aia, toata mass-media ar fi vuit ca “uite, macar tanarul asta cerseste pentru a crea locuri de munca”. Vise, taica. Cristina, iti mai aduci aminte? Ca tie ti-am trimis prima oara documentul si mi-ai facut adnotari cu rosu
Imi pare rau ca nu gasesc documentul sa va spun si sloganul si denumirea clatitariei.
Daca nu gasesti documentu’, hai sa ne dam cu parerea: eu zic ca un nume gen “La clatita învartita” mergea destul de bine. Bineînteles, cu sloganul de mare efect ” Mancati-as clatita!”
1. “Chez Papillon”
2. Slogan: “Un strop din Bretania la Bucuresti”
Domle ce pofta de clatite mi-ai facut.
Si ce te-a impiedicat sa faci clatitaria?
era cea mai ca lumea idee si faza, din ce tot ce ai vorbit pana acuma, de cand te citesc io:)
Fluture, imi vine sa-mi fac un tricou cu planul tau, cu tot ce ai scris aici. Scris miiiiic, miiiiic de tot, sa incapa. M-ai induiosat, pot sa ajut? O clatita numita speranta.
Mda, povestea lui Fluture se opreste aici, dar sa va spun continuarea:
A venit vremea cand preturile la imobiliare au inceput sa creasca intr-o zi cat altele intr-un an, Fluture a facut niste plasamente destepte si uite asa s-a dus dreacu bunatate de clatitarie.
Asta-i ca si povestea aia cu Itzig care isi deapana povestea vietii, unuia care l-a intrebat cum a ajuns el bogat:
“La un moment dat, sarac fiind, cu doar doi lei in buzunar, ma duc la piata si ma tot gandesc oare ce sa cumpar cu ei, cand la un moment dat, vad un taran cu niste mere de vanzare.
Ma duc, cumpar un mar, il iau, il spal, il lustruiesc frumos, ma asez cu doua mese mai incolo si in 5 minute il vand cu 4 lei.
Ma duc inapoi la taran, cumpar doua mere, le spal, le lustruiesc si le vand cu 8 lei.
etc.
etc.
Dupa cateva luni, aveam deja o camioneta cu care mergeam si luam mere direct de la taran de acasa, le distribuiam prin mai multe piete si castigam cate 10.000 de lei pe luna.
- Bun, zice prietenul lui, si asa ai devenit tu multimilionar?
- Nu, la un an dupa aceea, primesc un telefon din State, cum ca a murit matusa mea Rachela si mi-a lasat 30 de milioane de dolari mostenire, si uite asa s-a dus dreacului bunatate de afacere cu mere! “
chiar asa naiv nu am fost si nici nu cred ca o sa fiu vreodat
dar am si eu o gramada de planuri dastea mici in cap:) planuri care in 2-3 ani imi vor aduce faima mondiala. porma ma trezesc si imi fac 2 oua prajite. 
apropo de bancul de mai sus. mai era unu:
)
“-Cand am pornit acesta afacere eram un tanar care nu avea decat o idee! si 6 milioane de lire!”
la naiba, io stii cat tanjesc dupa clatitele din vama?
Bai ce pofta de clatite mi s-a facut
De ce n-am mai facut-o? Pentru ca n-am avut dramul ala de nebunie atunci cand trebuia. Pentru ca aveam mult proiecte “in online” si credeam ca o sa fac rahatul praf cu ele.
Horea, sa fim rezonabili… tocmai ce am luat-o in bot cu “plasamentele” mele…
Nu trebuia sa publici ideea ca se fura. Deja am vazut pe unu in zona fantanii de la Arhitectura cu laptopul intr-o mana si o clatita in cealalta prezentand planul.
Poze, pai ar fi frumos sa ia cineva ideea si s-o puna in practica. M-as duce cu placere la clatitarie.
mi s-a fct pofta de clatite.
daca stau sa caut arhivele de pe cd-urile de atunci, sigur gasesc si documentul in cauza.
dar chiar asa, cu roshu am gasit sa fac observatii?
urit, f urit
A fost bine cu rosu, ma gandeam la gemul de capsuni + clatite. Miam.