Fluturele la el acasa

Pentru ca-mi place sa-mi plimb mutra de hot de magazine, azi am purces iara la supermarché. Chiar vreti sa le stiti pe toate? M-am dus ca aveam nevoie de papuci (am luat o pereche Hechter Studio, 7,49 EUR!) si pentru ca ieri n-aveau pulpe BIO. Da, ca mananc numai pulpe BIO dupa ce am vazut cum trateaza astia animalele. A, si am mai luat si niste reviste si un praz. Multumit(a)?

Din intamplare, trec pe langa raionul MIERE. Si vad o juma de sfera transparenta, cu diametrul de un metru, pusa pe un suport ca sa fie cam la nivelul ochilor. E, ce credeti voi ca era sub jumisfera asta? Hai, va las 2 minute sa va ganditi.

Gata, ca daca stau doua minute dupa fiecare dintre voi, trece anul. Ceea ce, acum imi dau seama, n-ar fi chiar rau, poate scapam de criza asta si de flatulatiile mincinoase ale tuturor (i)responsabililor. Si, daca stau bine sa ma gandesc, anul oricum o sa treaca, si cu si fara…

Era un stup de albine! Cu albine! Iar unele zburataceau sub clopotul ala de plexiglas. Va rog sa ma intelegeti bine, albinele alea erau acolo ca sa cumpere lumea miere! Si pe clopot era si explicatie, cum hiberneaza ele, cum unele ies din cand in cand sa le duca la morga pe alea care au decedat (din lipsa de insulina, cred). Dar, cum sa va spun, nu era suficient ca le exploateaza pe saracele albine, era si un apicultor acolo. Care, bineinteles, raspundea amabil tuturor curiosilor. Care, bineinteles, era platit ca sa raspunda cat mai bine si sa oamenii sa cumpere mierea aia!

Daca ma intrebati pe mine, mi-ar placea tare mult sa-l bag pe ala de a avut ideea, nu, nu in pi*** **sii, ci sub un clopot din ala, cu alti 100 de prieteni de-ai lui. Pana se vinde tot stocul de miere din magazin.

Ne batem joc de toate animalele, dar mai ales de alea care ne fac atata bine. Pai nu meritam sa murim in chinuri? Oh, ba da!

Hai ca nu va tin in tensiune: eu sunt! Pai, na, de fiecare data cand ajung la casa trebuie sa deschid pungile refolosibile (cu logo-ul supermarket-ului in cauza, nu altele!) sa vada domnita de la casa daca nu cumva am furat vreo legatura de ceapa, un chilot de dama sau Paris Match-ul. Mai pe sleau, de fiecare data cand ma duc acolo sunt potential ciorditor.

O stiti pe aia cu “hotul striga hotii”? E, aia e.

De vreo 10 ani, protectia consumatorului a introdus obligativitatea de a indica atat pretul produsului, cat si pretul pe kilogram, bucata, unitate etc. E o masura foarte buna, pentru ca poti vedea chestii “de finete”. 2+1 gratuit poate fi mai scump decat 3 simple. Da, da, nu va holbati asa. Dar, ca sa nu divaghez prea mult, sunteti si voi ocupati cu uichendu’, am vrut sa iau papier-cul, sau, mai pe romaneste, curpapir. V-am mai spus intr-un post de acum ceva vreme ca sunt jdemii de sortimente si mirosuri pentru toate gusturile (sic!). No, eu cumpar mai mereu acelasi tip, nu vreau sa am probleme cu domnul Fund.

So, la curpapir, in afara de pretul total pentru 6 – 8 – 12 – X role, iti da si pretul pe bucata. Toate bune si frumoase. Dar de unde stii tu lungimea rolelor, ma rog? Ca, na, pretul pe rola e mai mic la o marca, dar poate se termina mai repede. Dilema. Deunazi, era o promotie la o marca superscumpa. Cine stie, i-o fi ajuns si pe ei vremurile cacacioase. In fine, ma uit la pretul pe rola, era mai ieftin decat cel pe care-l cumparam in mod obisnuit. Dar, cand ma uit mai deaproape, ce vad? Pai, superscumpa avea o supergaura. Da, da, diametrul tubului de carton pe care se roluieste hartia igienica era atat de mare incat… hm, cum sa spun cu cuvinte mai simple sa inteleaga toata lumea? Ah, da, ca sa fac o comparatie vizuala: unii bloggeri ar putea sa-si bage foarte usor capul pe tubul ala de carton, asa era de mare gaura. Bai, nene, cred ca o rola din aia nu-ti ajungea decat de dimineata pana seara. Dar era mai ieftina decat aia a mea, care-mi ajunge 2 saptamani!

Si uite asa, ieftinul nu e chiar asa ieftin, iar scumpul poate fi chiar foarte scump.

Apropo, si voi aveti aceleasi fete de infractori cand mergeti la cumparaturi?