Imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri, de iernile din copilarie. De cizmele care nu erau niciodata fixe pe picior. De cat de greu era sa gasesti o pereche de cizme cu adevarat adaptate iernilor de atunci. De cum imi facea mamaie ciorapi de lana care se rupeau repede – na, eram copii, munceam cizmele alea ca pe hotii de cai – si dupa aceea ii cârpea cu material de la blugi stricati. Imi aduc aminte cum ma rugam in fiecare zi sa nu mi se rupa fermoarul de la cizme la inceputul zilei. Pentru ca asta insemna sa merg acasa si sa nu mai ies in ziua aia.
Imi amintesc si acum ce zi frumoasa era prima zi de vacanta de iarna, si mai ales daca era zapada mare. Imi amintesc cum ma imbracam cu dres pe sub salopeta albastra de fâs. Salopeta de schi, cu elastic jos la picioare, ca sa nu intre zapada. Imi amintesc cum dupa ce puneam ciorapii de lana, deja ingrosati peste masura din cauza cârpelilor, ma incaltam si cu o punga de plastic, pentru izolatia perfecta.
Imi amintesc cum in prima zi de vacanta fugeam pe Vitan-Barzesti unde vizavi de actualul RIN Grand Hotel era un depozit de cauciucuri uzate si unde se aruncau cizme de macelar/abatorist/laptar (vara ne duceam pentru zgarciuri de prastie, alea albe, cele mai tari!). In fine, cizme de zootehnie, impermeabile, dar, vai, cu o talpa ce nu cunostea legile frecarii. Le cautam si o zi intreaga, printre cauciucuri de Lastun, Dacie si Roman-uri. Prin zapada, prin mizerie. Si la finalul zilei ne multumeam si cu doua cizme de marimi diferite, important era sa fie de aceeasi culoare (bai, nu eram chiar niste nimeni in materie de “moda”, da?!). Oricum nu erau decat negre (”inventatorul” acestor cizme era fan Henry Ford, cred).
Erau cele mai misto cizme din lume. Pentru ca atunci cand faceam un ghetus lung, cu ele te duceai cel mai departe. Pentru ca atunci cand te agatai de autobuzul care te târa pe zapada inghetata de pe sosea, ele nu se impiedicau in nici un ciot. Pur si simplu cizmele alea zburau pe gheata. Si acum il vad pe Radu Adumitroaie, baiatul de la CAP (Cooperativa Agricola de Productie), cu care fusesem “condamnat” sa stau in banca. Pentru ca el nu stia nici sa citeasca, iar eu eram comandat de unitate si, intru propasirea comunismului, trebuia sa-l ajut sa treaca clasa. Ce daca el era impregnat de miros de balegar. Ce contau senzorii mei olfactivi in fata unui ideal atat de inalt. Divaghez. Radu venea tot timpul cu cizme din alea. Fie iarna, fie vara. Pentru ca la CAP era mereu mocirla. Bai, cand venea iarna si-l vedeam cum aluneca in curtea scolii, mi se parea ca e cel mai tare din clasa. Cizmele erau, in general, negre. Cand vedeai pe unul cu cizme verzi, era clar ca alea avea “pile” pe la Abator. Intr-o zi am vazut o femeie – care nu se dadea pe gheata – cu unele albe! ALBE! Cred ca era Miss Abator. Iar in alta zi am vazut pe cineva care avea niste ciorapi imblaniti, iar partea de sus o suflecase peste cizme. Bai, mi-ar fi placut sa locuiesc in cizmele ei pe frigurile alea. Pentru ca, da, cizmele astea aveau si un revers. Fiind doar din cauciuc, nu puteai rezista mai mult de 2-3 ore afara. Asa ca profitai, era misto, dar la 3 ore trebuia sa te duci la mamaie sa-ti pui picioarele pe soba. In timp ce altii “stricau” ghetusul la care si tu ai muncit de dimineata.
Imi amintesc cu precizie si drumurile de cativa kilometri, in plin camp, cu vantul batand dintr-o parte, cand ne duceam sa cumparam paine de la Piata Sudului. Nu-i ziceam asa, nici nu stiam de Piata Sudului, am aflat mai tarziu, cand am inceput sa merg la liceu cu metroul. Noi ziceam “de la Big” (Bacanie – Industriale – Generale, parca). Ca asa scria pe magazin. Sau “din spate de la Big”, ca acolo era un centru de pâine, prin piata, spre Metalurgiei. Pentru noi era tot o joaca. Ne dadeam pe zapada inghetata de pe sosea – nu mai circulau masini dupa ce tot ele faceau ghetusul ala incredibil – ne mai agatam de rarele masini ale armatei care mai treceau, de unele autobuze ratacite. Ne duceam si cu sania, ca sa putem pune painile la intoarcere. Si vai ce mandrie pe noi ca, la intoarcere, pe drum, rezistam cu stoicism cererilor insistente din partea militarilor in termen: “baiatu’, da-mi si mie o paine, iti dau dublu pe ea”. Iar ajunsi acasa, povestind marea noastra “realizare”, bunica ne trimitea inapoi sa “le dam si lor doua paini, ca intr-o zi o sa fim si noi militari”.
Stiti care era cea mai mare drama pe vremea aia? Sa ti se strice fermoarul de la cizme si sa nu-l poata repara taica-tu cu patentul. Ca atunci insemna cel putin o saptamana de stat in casa. Horror, nu gluma. Azi, daca nu-ti mai merge iPod-ul, te plangi pe blog si nu mai raspunzi la telefoane de trist ce esti…
Vacanta placuta la ski in Austria, Elvetia (Franta e printre cele mai scumpe anul asta, cica).
Fluture purta dresuri si e sensibil!
Frumos, daca se poate spune asa.
Imi amintesc ca intr-o iarna, prin 85-86, cred, s-a inchis circulatia complet in Bucuresti vreo 3-4 zile din cauza zapezii. Si cand am iesit intr-un final cu tata cu masina a fost o adevarata aventura. Mai ales ca tata avea trabant!
Aveam cizme gri, nu foarte inalte, cam 10 cm peste glezna, din scai, care se jupuisera ca dracu. Si aveau fermoar pe lateral, sa-i traiasca lui tata patentul. Cat despre cizmele de cauciuc, aparusera unele galbene si verzi pe care scria Camel, ca tigarile. Si asta inainte de 89, nu stiu cum naiba. era super tari si aveau un ciorap alb care se rasfrangea pe caramb. Alea aluneacu cel mai bine la “soldatelul” pe ghetus.
Si imi mai aduc aminte de stratul de gheata de pe IOR care era de peste jumate de metru, ca dadeau oamenii la copca si se vedea…
ce post! in sfarsit ma bucur si eu cu adevarat ca-s abonat la acest blog:) hai la mai multe.
Haoleu! Sa nu-mi spui ca ai fost la scoala la generala 106 ca atunci al meu esti frate!
Lasand gluma la o parte, da, si eu mai tin minte frigurile si zapezile din vremea cand stateam in Bucuresti. Brrrrrr! Dar macar acolo gaseai gumari. In Oradea gaseai poate pe sub mana ceva mai acatarii de care tineai ca de ochii din cap. Purtai pana ieseau degetele prin material. Cred ca si acum am pastrat obiceiul: nu cumpar multi pantofi, dar ii folosesc intensiv.
gigix, ce vrei sa spui?? nu ti-e rusine?
andriipopa, am fost la SG 105
serios! Oricum, in SAI (sectorul agricol Ilfov) a fost mult mai greu decat in Bucuresti… si poate ca a fost mai bine asa, intru “calire”…
A dat atmosfera Craciunului in toti?
Cizme galbene de cauciuc cu blanita ce se rasfrangea peste caramb am avut si eu
Imi amintesc c-am urcat singura pana sus la Trei Brazi, iar la coborare si-au dat obstescul sfarsit, una dintre ele gaurindu-se in talpa, de-am ajuns fleasca la picioare jos 
) Aveam vreo 7 ani la vremea respectiva. Da’ n-o sa uit toata viata excursia aia 
[...] Nu, n-am uitat by fluture [...]
Mi-esti asa de drag!
*de aici de departe de unde cizmele inseamna doar fitze pentru ca asa apar in revistele americane, de unde mai sa urlu cand ies din lift, ca ma asteapta pe intunericul de pe coridor un om de zapada din fetru, ca zapada nu e, si de unde imi aduc aminte de Agi, care avea cizme de cauciuc din Germania. Ce daca erau cu 3 numere mai mari?
Fluture, iti dai seama ca ai multi cititori care s-au abonat din obligatie sau trend la blogul tau si abia acum realizeaza ca merita investitia?
Dar ma bucur si eu ca din cand în cand te trozneste cate o logoree.
Ha! stai ca mi-am amintit si eu: pantalonii tricotati de mama, care erau d’aia din lana groasa si pe care se lipea zapada, de ajungeai in casa cu turturi pe tine. Si aveam 2 perechi – una era terminata la pranz si una dupa somn, cand ieseam afara, iar seara ma rugam sa se usuce pana a 2-a zi, ca sa pot iesi iar la sanius. Si cizmele…oh, da! Mare chin sa te incalti, caci aveam strampi, sosete de lana, peste care trageam o pereche de sosete de bumbac (ca sa mai stranga sosetele de lana) + punga pentru izolatie. Si ce gust bun aveau turturii pe care ii lingeam ca pe inghetata. Yam-Yam.
stash, arata-mi unu’ care s-a “abonat din obligatie” si-l dau eu de guler afara!! eu, trendy? bai, te-ai pus pe misto-uri?
Aveam niste cizme odioase, le zice “apreschiuri”…nu stiu de unde venea termenul asta dar aratam ca un extraterestru proaspat picat in voiaj pe alta planeta. Era frumos iarna, dar pentru mine si intrucitva trist, pentru ca nu prea aveam voie sa ma joc cu copii de virsta mea si nici sa ies afara. Cum adica, sa ma joc eu cu copii de muncitori? Bine ca a trecut…
Si tu aveai probleme cu cizmele?
Eu rupam tot … Ar fi trebuit sa ma ia la fabrica ca sa le testez 
Ba, incep sa inteleg trollii, uite acum imi vine sa zic scurt “Fluture e trendy”
))
Miorlau, daaaa, vai ce-mi placeau, dar erau de dama
Dresuri, apreschiuri… eram si eu un mic travestit… si trendy pe deasupra. Uite cum se indragosteste Razvan Roman de mine 
Toate ca toate da’ va rog frumos, BIG insemna Bacanie Industriale Gospodina. Si-avea o cofetarie la mezanin taman buna de hodinit oasele la o prajitura cu frisca ranceda si un brifcor cu niste depuneri dubioase pe fundul sticlei. Dupa excursiile aducatoare de apa-n cizmele de cauciuc, vreau sa zic.
Cizme DDR-iste, sa nu uitam!
Fluture, mersi de amintiri… Imi amintesc ca imi era atat de cald, cand patinam in jurul blocului ici alergand pe ciment, cand gasind un petec de gheata pe care ma dadeam…
[...] stam pe unul din podurile sale si sa ii privim unda care tot vine de la Ciurel si se tot duce catre Vitan-Barzesti. Si il urasc pentru ca nu stie sa-si tina firul asta de apa curat. Tot aud pe la alegerile de [...]