Intamplarea face ca astazi sa se implineasca exact 3 ani de la prima postare a acestui blog. Unii dintre voi veniti aici pentru ca vi se pare interesant ce scriu, pentru ca va intereseaza ce am mai citit/vazut/auzit eu, pentru ca va plictisiti, pentru ca n-aveti altceva de facut etc. Unii dintre voi sunteti interesati de persoana din spatele blogului. Unii dintre voi ati vrea sa stiti mai multe despre mine, despre viata mea, despre visele si visurile mele. Cu totii avem ceva voyeurist in noi. Nu e un repros.
Azi m-am hotarat sa va spun unul din secretele mele. A inmugurit fara sa-mi dau seama undeva prin anul 1991, odata cu prima iesire intr-un oras civilizat, Viena. A inceput sa infloreasca in creierul meu – tot fara sa-mi dau seama! – la prima vizita a Parisului. Iar de atunci in creierul meu infloreste acest secret de la an la an, si mai frumos, si mai conturat.
Vreau, imi doresc, ca pana la sfarsitul vietii sa construiesc un oras. Sau macar un sat. Un loc care sa se integreze armonios cu natura, fauna, flora si … oamenii. Ideal ar fi undeva la munte, un loc virgin, care sa permita orice experienta arhitecturala. Si cand zic asta nu ma gandesc la ceva exceptional, ci la ceva exceptional de integrat. Case normale pentru oameni normali. Dar altfel decat am mai vazut pana acum. Un spatiu cu strazi largi, cu trotuare si locuri de parcare, cu distante rezonabile intre case, fara garduri si cum multe peluze. Cu gradini intretinute si plante aclimatizate. Un spatiu in care oamenii sa locuiasca, sa doarma, sa respire si sa rada. Un loc in care sa auzi scancete de copil si muzica de camera. Un loc in care sa vrei sa mori cand iti va veni vremea.
Na, stiu ca unii va asteptati sa aflati cum am facut primul milion – poate next time:) – altii va asteptati sa va spun ca ma insor, altii sa aflati daca am fost batut cand eram mic, altii sa aflati unde e bine sa cumparati teren acum, altii cat sa mai astepte pana sa-si cumpere apartament, altii… Ei bine, nimic din toate astea. Am ganduri (si mai) mari. Si am invatat ca asa si trebuie in viata. Tinteste foarte sus si bucura-te daca faci un sfert. Secretul meu este ca visez mult. Si-mi place.
Imi trebuie doar rabdare. Si voua la fel.
Si acum, fiindca eu v-am spus un secret de-al meu, astept sa-mi spuneti si voi unul, pentru reciprocitate. Nu trebuie sa-l spuneti pe cel mai intim, vreau doar un secret. Chiar si unul mic. Ca sa-mi confirmati ca exista o “legatura” intre noi. O comunicare. O… hm, dar ce simt? Lulu iar a gatit ceva bun:-)
bai, tu vrei sa te faci capitan
io nu vreau sa fiu capitan, de exemplu, io vreau sa fac ceva ce oamenii vor gasi ca e folositor si de impact in viata lor. na!
nu esti singur in visul asta
doar ca nush de ce vrei sa te limitezi doar la un oras?:)
Secretul meu e asta – http://downshiftingromania.blogspot.com/ si pentru utopii e disponibil 2nd Life
[...] scurt, cum naiba vă amagiţi? Cum vă consolaţi? Care-i secretul acestei imunităţi la sentimentul de căcat de-a fi [...]
dragos, ce inseamna sa fii capitan? daca e de bine, vreau, daca e de rau, nu vreau:) nu stiu ce zici tu, dar parca vrei acelasi lucru ca si mine:)
catalinpetru – intr-un fel e linistitor ca nu sunt singur:) de ce la un oras? pentru ca e mai “realist”:p
che – 2nd life e pentru decompensati, vorba lui dragos:)
adrian – plateste hosting-ul ca ti-au inchis site-ul si nu putem vedea cum e cu “dejectia”:)
Eu am un vis realizabil dar care mi se pare departe in momentul asta: sa am propriul meu bussiness care la sfarsitul vietii sa se extinda si in afara granitelor tarii. Cu alte cuvinte sa vad cum se pune caramida pe caramida sub ochii mei. Visul de cand eram in liceu era sa castig premiul Nobel
.. pe bune
dienush, sa-mi spui cand te apuci, poate gasim investitori:)
Secretul meu a fost intotdeauna legat de bani. Nimeni ( in afara angajatorului ) nu stia citi bani cistig. Acum nu mai tine, am firma mea, datele sint pe MF.ro pentru cine stie sa caute. In fine…asta apropo de secrete bine pastrate. La fel, mi-am adus aminte de un secret bine pastrat mai zilele trecute cind primesc un telefon de la un prieten care m-a rugat sa-i botez copii ( are o fetita de 5 ani si un baietel “pe drum” ). Zice el: spune repede doua nume de baiat. Ei bine, primul nume care mi-a venit in minte a fost “A…”, numele unui om pe care l-am iubit foarte mult si m-a lovit in mooalele capului constatarea ca inca il mai iubesc daca dupa 10 ani primul nume la care ma gindesc e al lui ( si din cind in cind il si visez ). Evident, alt secret bine pastrat, cine m-ar auzi ar zice ca sint “intr-o dunga”. Dar pentru ca sintem pe blog…si nu ma aude nimeni…hihihi…merge sa zic. Am invatat ca visele pe care nu le imparti cu nimeni au sanse mai mari sa se realizeze, nu stiu care o fi oare algoritmul. Chiar am devenit superstitioasa in privinta asta. Si daca as cistiga la loterie as face tot ceea ce fac acum, poate la un alt nivel mai mare. De unde constatarea ca mai mult sau mai putin mi-am implinit un vis. Culmea stii care e? Ca am ajuns aici fara sa visez prea mult, ci doar lasindu-ma dusa de val atunci cind stiam ca nu ma pot impotrivi. O suma de sincronicitati, trebuia sa ajung la o firma la intilnire, sa-i zicem “ABC SRL”, aproape plingeam pe strada de suparare ca la fostul job lucrurile nu mai erau ce-au fost, ajung la “ABC SA” de fapt, la mijlocul discutiei imi dau seama ca nu era firma la care trebuia sa ajung ( in mod elegant am reusit sa salvez situatia ), directorul general incepe sa-mi povesteasca diverse si imi da doua idei de afaceri fara sa stie.. Pe una dintre ele am prins-o din zbor si s-a transformat in afacerea mea. Probabil am visat fara sa stiu si iaca unde am ajuns…Se mai ntimpla si asa…
Miorlau, eu nu vorbeam de secrete bine pastrate:-) Iar povestea cu “secretele bine pastrate au sansa mai mare sa se realizeze”, cred ca e pur si simplu o prostie (scuze ca sunt asa “abrupt”, e parerea mea).
O gradinita.
Un loc unde copii sa vina sa se joace si sa invete.
Un loc cu mancare sanatoasa si unde copii sa doarma de oboseala, dupa execitii fizice si/sau joaca.
Fara televizor, fara educatoare ofuscate, proaste si/sau nesimtite, foste “pedagogiste” reciclate de cluburile orasului.
O gradinita cu multe flori, copaci, pomi fructiferi, vita de vie, straturi, pajiste, gazon…
Un loc unde copilul sa vada o gaina, rata, gasca, curca, o vaca (cu patru picioare), un cal, ceva oi si capre…
Un inceput frumos pentru o minte frumoasa intr-un corp sanatos.
p.s. Daca cineva a facut-o daja sa dea de stire, va rog. Ma mut in acel oras in cateva luni.