Pentru ca se apropie Craciunul si e bine sa te mai si spovedesti din cand in cand, trebuie sa va spun ce faceam in clasa a XII a. Si revelatia vine dupa ce am citit postul asta. Si asta imi permite, indirect, sa raspund si lepsei lui Catalin.
Colegul meu de banca era un tip foarte descurcaret. Un jmecheras cu minte. Genul de jmecheras (la?) care visam si eu sa ajung (asta ca sa va dau apa la moara). N-am ajuns (sic!) 
Un tip in care aveam incredere deplina. Si azi, desi nu l-am mai vazut de multi ani, daca as avea nevoie de un om de incredere pe el l-as contacta, fara ezitare.
Ne pregateam pentru BAC, dar mai ales pentru admiterea la Politehnica. Era in ‘91. De la un alt coleg, ai carui parinti lucrau (furau de) la tipografie, cumparam ziare cu 60-70% discount: Romania Libera, Libertatea, Tineretul liber (parca), Magazin, Romania Mare etc. Cu restul banilor de buzunar (putini) imi cumparam reviste frantuzesti (VSD), de la libraria de pe Magheru (Sadoveanu, imi scapa numele acum), reviste nevandute, care veneau dupa 6 luni de la aparitie si se scurgeau la preturi mari prin librariile noastre. Le citeam cu dictionarul langa mine. Dar cred ca mai mult ma uitam la poze si-mi placea ca era hartia de calitate.
Clasa a XII a, deci, aveam nevoie de carti de culegeri, probleme cu rezolvari etc. Ei bine, totul a inceput intr-o dupa-amiaza, cand ne-am dus la libraria (si pe asta am uitat-o) de pe Calea Victoriei, langa biserica de la Muzeul de Istorie. Aparuse brosura cu subiectele date la Poli anul precedent, cu tot cu rezolvari. Scumpa, nu mai stiu pretul, dar cred ca era echivalentul catorva pateuri. Prietenul meu si-a bagat un exemplar sub haina si a iesit. Eu, mai fricos, am inceput sa copiez intr-un caiet. Subiectele si rezolvarile. Dupa 3 ore de scris, in care vanzatoarea mi-a dat roata de mai multe ori, mi-am luat inima in dinti, am impaturit brosura si am bagat-o in pantalon, sub curea. Era iarna, deci aveam si palton. Cand sa ies, vanzatoarea “asa cum clientii nostri stau cu orele pe la noi, si noi avem dreptul sa-i controlam la iesire”. A zis tare, sa o auda si ceilalti. Cum atunci nu eram chiar asa antisocial (:p) si aveam si mai putina idee despre “drepturi si obligatii”, am lasat-o sa ma controleze. Nu a gasit nimic, iar eu, transpirat leoarca, am iesit. A doua zi, la scoala, se rugau toti colegii de noi sa le imprumutam brosura. Nu ne venise niciodata in minte ca poate ar fi fost bine sa punem toti din clasa bani si sa iesim ieftin. Dar nici copiile xerox nu erau ieftine… Am stat noi, am rumegat, dupa care ne-am spus ca “oricum, daca e sa ne prinda si aparem la televizor, noi macar furam pentru educatia noastra“. Deci, aveam cale libera. Ei bine, a doua zi, printre 2 culegeri de probleme, din vitrina de la parter – nesupravegheata, doar incuiata cu lacat – i-am tinut scara colegului si mi-a furat si mie “Pendulul lui Foucault”. Dupa primele pagini, am vrut sa o duc la loc, de ciuda ca nu intelegeam nimic. Numai ca m-am apucat sa fac un programel de permutari pe HC90, ca sa-l verific pe Eco cu privire la toate numele lui YAHVE:-)) si atunci nu m-am mai intors la librarie.
Cam asta a fost aventura noastra, terminata la fel de brusc precum a inceput, prin simpla noastra vointa.
Legat de furturile de la Humanitas, 10% mi se pare de bun simt:-)) Si cand spun asta ma gandesc la multele carti proaste pe care am dat bani si care m-au mintit prin elogiul adus de editura si citatele din comentariile criticilor din diverse reviste, toate pe coperta 4. Imi pare rau, dar editorii ne fura si ei pe noi, mintindu-ne cu nerusinare, deci, pe undeva e un echilibru. Oricum, preturile (unele exagerate) cartilor acopera si cele 10% furturi si retururi si deteriorari prin depozite, care nu sunt in nici un caz vina mea, ca cititor-cumparator.
tare povestea:)
N-am avut niciodata curajul/tupeul sa pun mana pe ceva intr-o librarie, insa… Eram la “Casa Cartii” in Iasi. In clasa XII, m-am dus in Iasi sa vizitez un prieten, stransesem cateva alocatii si mi-am zis ca cumpar carti ce nu-mi era accesibile in Moinesti.
Astfel, am stat in acea librarie cateva ore, notam titluri, cantaream urgenta unora, calculam bugetul si tot asa. Intr-un sfarsit, nu ma decisesem si mi-am zis ca voi veni a doua zi. La iesire, dintre toti, m-a oprit doar pe mine sa ma controleze. Inaintam ezitant (sa le iau acum sau nu, ma gandeam) si probabil am parut suspect, insa imi venea sa intru in pamant de rusine
@ Adrian
He, he, Adriane, cine mai intra intr-o librarie sa noteze titluri? Normal ca le-ai parut suspect. Mai ales daca ai stat cateva ore.
@Fluture
Nu-i frumos sa furi. Stii zicala cu oul, nu? Dar uite, ca daca nu furai, nu erai unde esti acum, asa ca ce-ar fi daca tot te-ai carat in Romania si nu mai scrii pe blog sa cumperi 10 carti de la Humanitas si sa le donezi de Craciun? Te vede Doamne-Doamne si poate si Liiceanu si te iarta pt furtul ala de acum multi ani.
@stash – lasa-ma sa cred ca nu acel furt a fost punctul determinant al existentei mele:-) In rest, fii pe pace, cred ca mi-am platit cu varf si indesat datoriile:-) Iar despre Humanitas si Liiceanu, am zis mai sus. Se compenseaza cu cartile pe care le-am platit si care au fost proaste:-)
Da’ de ce biata vanzatoare sa plateasca furaciunile din salariul ei?
Urat, foarte urat, mai cauti si scuze, ca furi pentru educatie.
De shmanglit cate ceva, cred ca fiecare a cedat o data impulsului de cotofana. Dar sa revii, sa repeti, sa te mai si lauzi.
Uite, io nu-s de acord cu ce ai facut.
Si nu cred neaparat ca esti un baiat rau.
@mutsunache – nu sunt sigur ca vanzatoarea platea din salariul ei. Dar nu despre asta era vorba in mesajul de mai sus. Dar, ai dreptate, nu e frumos ce am facut. Nu am zis ca sunt mandru de asta.