…e atata mizerie in tara asta a noastra. Si, daca belesti bine ochii, iti dai seama ca nu este numai mizeria care se revarsa din cosurile de gunoi, ci si multa mizerie in viata noastra sociala. Suntem niste animale. Iar daca, intr-un final, gunoiul de pe strazi il vom strange/ascunde cumva, ne vor trebui multi, multi ani sa devenim, cat de cat, umani.
Nu, nu scriu in urma unui eveniment neplacut… pur si simplu, zilele astea mi-a trecut prin minte – pentru prima oara de cand m-am intors in Romania, acum 6 ani – ca poate n-ar fi o idee proasta sa plec pentru inca cativa ani. Pana cand lucrurile se vor mai aseza. Pana cand vor fi terminate marile lucrari de infrastructura. Pana cand UE va incepe cu adevarat sa-si spuna cuvantul in viata sociala a Romaniei. Pana cand vor mai iesi din scena politica multi dintre dinozaurii si prostii cu diploma pe care-i avem. Pana cand la TV vor disparea talkshow-urile dambovitene.
Mult timp nu am putut sa inteleg de ce oameni cu un salariu si o viata decenta in Romania, isi doreau cu atata ardoare sa plece din tara. Desi erau constienti ca poate le va fi putin mai greu sa obtina statutul pe care-l aveau in RO. Desi erau constienti ca acolo nu vor fi niciodata de acolo. Dar, pana la urma, ne incalzeste cu ceva ca aici suntem de aici? Ca suntem de aici si suntem tratati de politicieni, functionari, badigarzi, administratori de bloc sau maturatori ca si cum n-am fi toti nascuti in aceleasi mizerabile maternitati?
Da, astazi ii inteleg pe cei care aveau salariu de 2.000 EUR/luna, masina si casa si au ales totusi sa plece.